Iulius Mall

Un liceu de top din Lugoj va fi modernizat cu 4,5 milioane de euro, până la finalul lui 2028

Liceul Teoretic „Coriolan Brediceanu” din Lugoj va trece printr-un amplu proces de renovare și modernizare, în urma unei investiții de aproximativ 4,5 milioane de euro. Finanțarea este asigurată prin Programul Regional Vest, iar proiectul are termen de finalizare începutul anului 2028.

Începând cu următorii ani, cei aproape 700 de elevi care studiază în cadrul liceului vor avea la dispoziție spații educaționale complet reabilitate, săli de clasă echipate cu tehnologie modernă și un proces de învățare adaptat cerințelor actuale.

Publicitate

Proiectul vizează reabilitarea și modernizarea celor trei corpuri de clădire ale unității de învățământ, investiția totală fiind estimată la aproape 4,5 milioane de euro. Din această sumă, peste 2,7 milioane de euro reprezintă finanțare europeană nerambursabilă obținută prin Programul Regional Vest.

Pe lângă lucrările destinate creșterii eficienței energetice și îmbunătățirii infrastructurii școlare, proiectul include dotarea claselor cu echipamente digitale și tehnologii de ultimă generație. 

Elevii vor participa la activități axate pe programare, inteligență artificială și securitate cibernetică, vor avea oportunitatea de a lua parte la tabere și excursii tematice, iar cei care au nevoie vor beneficia de servicii de consiliere și sprijin educațional. Totodată, inițiativa urmărește implicarea mai activă a părinților în viața școlii și dezvoltarea unui mediu educațional mai incluziv pentru toți elevii.

Conform calendarului stabilit, toate lucrările și activitățile prevăzute în proiect vor fi încheiate la începutul anului 2028.

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate