Clubul Sportiv Maraton 93 Lugoj a participat în perioada 23-27 mai la Galați la tradiționala competiție “Cupa Danubius” dedicată persoanelor cu dizabilități. Au participat sportivi de la 14 cluburi ale persoanelor cu dizabilități din România și Moldova. Probele de concurs au fost: atletism, power lifting, tenis de masă individual și pe echipe și pescuit. Clubul lugojean a fost reprezentat de 8 sportivi care, în urma rezultatelor obtinute au reușit să acumuleze 344 puncte și să obțină locul II în clasamentul pe echipe. Sportivii de la Maraton 93 au câștigat în total 37 de medalii, dintre care 18 de aur, 12 de argint şi șapte de bronz prin Leonard Lupaşcu, Victor Doană, Gheorghe Brehariu, Doina Părăian, Camelia Dijmănescu, Dorina Vărgatu, Marioara Stănescu și Laurenția Coica.
-Leonard Lupaşcu (clasa 4) – patru medalii de aur (la 100m, 200m, greutate şi suliţă), două medalii de argint (la tenis de masă echipe și powerlifting) și o medalie de bronz (la tenis de masă individual);
-Victor Doană (clasa 7) – trei medalii de aur (la suliță, greutate și tenis de masă echipe) și o medalie de argint (la tenis de masă individual);
-Gheorghe Brehariu (clasa 9) – o medalie de aur (la tenis de masă echipe) și o medalie de argint (la tenis de masă individual);
-Doina Paraian (clasa 3) – patru medalii de aur (la tenis de masă echipe, 100 m, suliţă şi powerlifting), o medalie de argint (la greutate) și o medalie de bronz (la 200m);
-Camelia Dijmănescu (clasa 3) – două medalii de aur (la 100m și 200m) și două medalii de bronz (la suliță și tenis de masă individual);
-Dorina Vărgatu (clasa 5) – două medalii de aur (la tenis de masă individual și tenis de masă echipe), trei medalii de argint (la 100m, 200m și suliță) și o medalie de bronz (la greutate);
-Marioara Stănescu (clasa 8) – două medalii de aur (la tenis de masă individual și greutate), o medalie de argint (la tenis de masă echipe) și o medalie de bronz (la suliță);
-Laurenția Coica (clasa 8) – două medalii de argint (la tenis de masă echipe și suliță) și o medalie de bronz (la tenis de masă individual).
Alina Damian






