Sub titlul “Magia istoriei – Lansări de carte și momente artistice”, în organizarea Asociației FOA – Fusion of Arts, sâmbătă, 18 noiembrie la Universitatea Europeană Drăgan din Lugoj vor fi lansate cărțile a trei dintre cei mai interesanți autori ai ultimilor ani. Este vorba despre Monica Ramirez, Vasile Lupașc Sfinteș și Cristian Moșneanu.
Cărțile lui Vasile Lupașc Sfinteș îmbină stilul clasic ar romanelor de aventuri cu informația istorică documentată și elocventă. Romanul în trei volume “Răstignit între Cruci”, cărțile audio “Străjer la Porțile Raiului”, “Furia Zimbrului” și “Prin Iadul Tătarilor”, ca și primul volum din seria “Zece Povești pe care le Datorăm Copiilor Noștri” limpezesc odată pentru totdeauna imaginea aprigului voievod Vlad Basarab Draculea.El a semnat un contract cu o casă de producţie americană pentru un film inspirat din romanul său istoric „Răstignit între cruci”.
“Marea Carte Cu Eroi”, cu o grafică impresionantă realizată de un specialist rus și târgovișteanul Cristian Stanciu, în format A3, conține în primul volum 7 povești despre regi, eroi și voievozi care au scris istorie. Un alt lucru inedit pe care îl aduce Marea Carte cu Eroi este povestea lui Tarbos, un prinț dac despre care nu se știu foarte multe lucruri. La realizarea acestui volum Vasile Lupașc a lucrat cu trei consilieri științifici pentru că, așa cum spune el, a vrut ca aceste povești să reprezinte o sursă de informare științifică pentru cei mici și pentru părinții lor. De asemenea, în finalul poveștilor, sunt inserate câteva lecții de istorie despre domnitorii români, ce pot fi folosite la clasă.
Marea Carte Cu Eroi, de Vasile Lupașc, este un proiect unic în România având o structură cu totul aparte. După poveștile cu eroi, care încep în vremea civilizației Cucuteni, trecând prin vremea lui Burebista, Decebal, Tarbos, Mircea cel Batran, Vlad Voievod Drăculea și Ștefan cel Sfânt, urmează o serie de articole istorice scrise de către consilierii științifici ai cărții, doctorii în istorie Leonard Velcescu, Irina Cristina, Elena Nițu. Astfel, cartea este una ce se adresează unor categorii de vârstă mai mari, nefiind neapărat o carte pentru copii.
Urmează apoi partea interactivă a cărții. Câteva pagini liniate ca un caiet dictando sunt lasate goale și, pe baza unei ilustrații prezentate, cititorii sunt invitați să scrie povestea “începută” de acea imagine. Poveștile pot fi fotografiate cu telefonul, iar mai apoi trimise pe adresa de e-mail a editurii Ler. Toate scrierile trimise vor fi premiate cu câte o carte audio în format MP3, iar cea mai inspirată dintre ele va fi publicată în volumul următor al Marii Cărți cu Eroi.
Monica Ramirez este bucureşteancă, absolventă a Belford University din California, cu o diplomă de Creative Writing, membră a EWA – Espionage Writers of America și a Romanian Crime Writers Club, a debutat în România cu “Asasin La Feminin”, primul volum tradus în limba română din Seria Alina Marinescu, care a apărut la editura Blue Ink Waters Press din America. Editura Boson Books i-a publicat cele două romane istorice de dragoste, Intimate Strangers Affair și Kit Black, precum și thriller-ul Blackout.
Cristian Moșneanu este autor al lucrărilor: “Gânduri şi Rânduri”, “Istorie furată – Întemeierea Țării Românești: Radu Negru Vodă, între legendă, mit și adevăr” (coautor), “Lăsând totul în vânt”, “Petru Dimitrie Cercel – Gentilomul valah care a fermecat Europa”, “Gesta Valahorum – Sau faptele valahilor munteni până la asasinarea lui Mihai Vodă Viteazul” (coautor).
