Iulius Mall

Titu Bojin vrea să obțină opt primari în Timiș, cu PUSL. Partidul condus de el are deja 1.000 de membri în județ

Titu Bojin, președintele filialei Partidului Umanist Social Liberal (PUSL) din Timiș, se pregătește pentru alegerile viitoare. La finalul anului trecut, Bojin a preluat funcția de membru și președinte al filialei județene a PUSL. De atunci, el a făcut pași importanți în dezvoltarea partidului în regiune, creând filiale în aproape toate localitățile din Timiș și reușind să atragă un număr de peste 1.000.

Bojin a subliniat că obiectivele pe care și le-au propus au fost îndeplinite cu succes: „Filiala Timiș se dezvoltă, așa cum am anunțat încă din prima zi. Ceea ce ne-am planificat noi este realizat. Suntem în grafic. Discutam, initial, de 80 de organizații, iar astăzi avem 82 de organizații din 99. Am depășit numărul de o mie de membri de partid.”

Publicitate

Unul dintre obiectivele majore ale lui Bojin și ale PUSL în județul Timiș este să obțină un scor semnificativ la alegerile locale de anul viitor. Ei vizează un procent de 7% din voturi, ceea ce ar însemna obținerea a 2-3 consilieri județeni. De asemenea, Bojin este încrezător că PUSL va avea 7-8 primari în Timiș și consilieri locali în aproximativ jumătate din localități.

 

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate