Iulius Mall

Sute de polițiști și jandarmi vor fi pe străzi, în acest weekend, la Lugoj și în restul județului

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș vor fi la datorie în acest sfârșit de săptămână, pentru ca Sărbătorile Pascale Catolice și Sărbătoarea Floriilor să fie celebrate în siguranță. Efectivele de poliție care participă la misiuni în această perioadă vor acționa, pe de o parte pentru prevenirea și descurajarea faptelor antisociale, iar pe de altă parte pentru combaterea acelor fapte care încalcă normele în vigoare.

„Peste 200 de polițiști vor acționa zilnic, în perioada 7-9 aprilie, în sistem integrat, împreună cu celelalte instituții ale statului cu atribuție în asigurarea ordinii și liniștii publice în zona lăcașelor de cult din județ, cât și în zona cluburilor, barurilor sau unităților de alimentație publică cu profil similar. Totodată, polițiștii rutieri se află pe principalele artere din județ pentru creșterea gradului de siguranță rutieră și le recomandă celor care pornesc la drum către destinațiile alese pentru a-și petrece weekend-ul fie atenți nu se grăbească respecte regulile de circulație, întrucât important este ajungeți în siguranță la destinație. Aceștia vor folosi aparatele rata, aparatele etilotest și drag test, în vederea depistării șoferilor care încalcă regulile de circulație”, spune Aurora Voicilă, purtător de cuvânt IPJ Timiș.

Și Inspectoratul de Jandarmi Județean Timiș a dispus suplimentarea efectivelor în toate locurile unde se vor organiza manifestări religioase sau cultural-artistice pentru ca acestea să se desfășoare în siguranță și cu respectarea ordinii publice, la sfârșitul acestei săptămâni.
„În acest sens, peste 100 de jandarmi vor acționa la nivelul județului Timiș pentru prevenirea și descurajarea faptelor anti-sociale și pentru asigurarea măsurilor de ordine publică, atât în preajma lăcașurilor de cult, cât și în toate locurile cu public numeros. Atragem atenția, tuturor persoanelor care vor participa la diferite manifestări cultural-artistice sau cu public numeros, este interzis consumul băuturilor alcoolice în anumite locuri publice, precum parcuri, mijloace de transport în comun, gări sau autogări, precum și în alte locuri publice prevăzute de lege”, a declarat Remus-Milian Mezinca, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Timiș.
Jandarmii fac apel la toți cei care vor participa la toate aceste manifestări religioase și cultural-artistice, să evite implicarea în activități sau în acțiuni de natură să tulbure buna desfășurare a evenimentelor, să respecte recomandările forțelor de ordine, dacă sunt însoțiți de copii – să le acorde o atenție deosebită, iar în cazul în care sunt martorii săvârșirii unor fapte de natură antisocială – să solicite sprijinul jandarmilor aflați în apropiere.
Oamenii legii vă recomandă, în caz de nevoie sau dacă ați asistat ori aveți cunoștință despre comiterea vreunei fapte antisociale, să apelați cu încredere la cel mai apropiat polițist, ori sunați la 112 – Apelul Unic de Urgentă!
Publicitate
Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate