În cazul unui incendiu la unul dintre blocurile de peste patru etaje din municipiul Lugoj, salvarea pentru locatarii care trăiesc în apartamentele situate deasupra acestei înălțimi ar putea fi una imposibilă, deoarece subunitatea lugojeană de pompieri nu dispune de o autospecială de intervenție la înălțime. De altfel, la nivelul județului Timiș există o singură astfel de mașină de intervenție, ce a fost nu de mult subiect de ceartă între ISU Banat și Primăria Lugoj.
Conflictul a pornit din cauză că pompierii nu au acceptat să lase descoperită Timișoara pentru a ajuta la stropirea cu jet de apă la înălțime a cuiburilor de ciori din parcurile orașului nostru. O astfel de autospecială este vitală în cazul unui incendiu la unul dintre blocurile turn din oraș, acolo unde, mai ales la etajele superioare, ar fi un adevărat calvar pentru salvatori și cel mai probabil o imposibilitate la nivelurile de foarte sus să intervină în timp util și să salveze locuitorii.
O autospecială cu scară telescopică mecanică de mare performanță poate ajunge să coste până la un milion de euro, în România astfel de mașini de intervenție la înălțime putând fi achiziționate și la mâna a doua, cu prețuri cuprinse între 250.000 și 800.000 de lei.

