Connect with us

Administrație

Strazile Branduselor si Horea, primele din cele noua care urmeaza sa fie reabilitate in primul semestru la Lugoj

Publicat

în

DSC_0364Așteptarea a luat sfârșit, cel puțin așa promit reprezentanții primăriei Lugoj în legătură cu două din cele nouă străzi prevăzute în planul de asfaltare pentru acest an. Este vorba despre străzile Brândușelor și Horea, două dintre cele mai distruse în acest moment din tot orașul. În urma unor discuții cu firma Strabag, care va executa lucrările de asfaltare, s-a hotărât ca în perioada următoare să demareze lucrările pentru primele nouă străzi, prioritare fiind cele două menționate, datorită complexității lucrării și stadiului grav de degradare în care se află acestea.

RETIM

Lucrările vor continua apoi cu străzile Cloşca, Crişan și C. D. Loga. „În aceste zile am făcut demersuri pentru etapa a doua de asfaltare. Vor fi scoase la licitaţie lucrările pentru străzile: Smârdan, Vicenţiu Babeş, Teiului, 1 Mai, Vasile Alecsandri, G. A. Petculescu, Grozăvescu, Vlahuţă, Liviu Rebreanu şi Spl. Sporturilor. Pe perioada lucrărilor vor fi probabil restricţii de circulaţie. Astfel, strada Brânduşelor şi Horia vor fi închise, iar pe celelalte străzi Poliţia Locală va dirija circulaţia.

Rog cetăţenii să dea dovadă de înţelegere în acest sens. Am avut o discuţie cu Direcţia de Investiţii din Primărie, în urma căreia am stabilit ca firma Hidroconstrucţia, cea care execută lucrările de reabilitare a reţelei de apă din municipiu, să intervină rapid pe străzile cuprinse în programul de asfaltare pentru care nu există magistrală nouă de apă potabilă”, a precizat edilul şef. În altă ordine de idei, în aceste zile vor fi scoase la licitaţie lucrările de execuţie a branşamentelor la apă potabilă pentru toate străzile cuprinse în programul de asfaltare din 2014.

strada horea lugoj

 

Click pentru comentarii

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Administrație

Primăria Lugoj îi așteaptă pe tineri să ceară teren de casă. Ce condiții trebuie să îndeplinească

Publicat

în

Primăria Municipiului Lugoj aduce la cunoștință tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 și 35 de ani, care se încadrează în prevederile legale, că pot depune cereri pentru atribuirea unei suprafețe de teren în vederea construirii unei locuințe proprietate personală, conform Legii nr.15/2003 – republicată, cu modificările ulterioare, pentru cele 23 de terenuri disponibile în Municipiul Lugoj (14 în Cartierul Militari și 9 pe str.Herendeștiului).

RETIM

Conform Regulamentului de atribuire, aprobat prin HCL nr.137/25.08.20211, pot depune cereri următoarele categorii de tineri:

a) Tinerii necăsătoriți care au vârsta cuprinsă între 18-35 de ani la data depunerii dosarului complet;

b) Tinerii căsătoriți care au vârsta cuprinsă între 18-35 de ani la data depunerii dosarului complet;

c) Tinerii care au domiciliul stabil în municipiul Lugoj de minim 5 ani și au cetățenia română (la soț – soție unul dintre soți);

d) Tinerii care nu dețin sau nu au deținut în proprietate o locuință sau un teren destinat construirii unei unei locuințe;

e) Soțul/soția solicitantului, după caz, care nu deține sau nu a deținut în proprietate o locuință ori un teren destinat construirii unei unei locuințe;

f) Tinerii ai căror părinți declară pe propria răspundere, că nu dețin sau că nu au deținut în proprietate în ultimii 10 ani un teren în suprafaţă mai mare de 500 mp în mediul urban şi de 5000 mp în mediul rural, indiferent de localitatea în care este situat terenul;

g) Soțul/soția solicitantului, ai cărui părinți declară pe propria răspundere, că nu dețin sau că nu au deținut în proprietate în ultimii 10 ani un teren în suprafaţă mai mare de 500 mp în mediul urban şi de 5000 mp în mediul rural, indiferent de localitatea în care este situat terenul – după caz,

h) Solicitantul și soțul/soția solicitantului, după caz, să nu figureze cu datorii la bugetul local, indiferent de natura acestora.

Actele necesare depunerii dosarului se pot ridica de la Biroul Relații cu Publicul, zilnic între orele 9,00-12,00 sau pot fi descărcate de pe pagina de internet a instituției www.primarialugoj.ro – Rubrica : Documente publice – Acordare terenuri gratuite tineri –Lege nr.15/2003 – republicată.

Dosarele cu actele necesare se vor depune până în data de 31.03.2021, la Biroul Relații cu Publicul, zilnic între orele 9,00-12,00.

Eventualele completări ale dosarelor depuse se vor depune până în data de 30.04.2021.

Citiţi mai departe

Administrație

Două poduri din apropiere de Lugoj urmează să fie reabilitate cu bani europeni

Publicat

în

RETIM

Două dintr-un total de cinci poduri de pe raza județului Timiș, din apropiere de Lugoj, vor fi reabilitate în curând din bani europeni. Poriectul cuprinde un total de 25 de poduri și podețe din patru județe, Timiș, Hunedoara, Arad și Caraș-Severin.

În Timiș, cele cinci poduri care vor fi reabilitate cu bani de la UE sunt DN 68A Dumbrava, DN 68A paraul Glavita – Traian Vuia, DN 59 Sag, și DN 59F podet Valcani, DN 6 canal Muresel – Cenad.

Cele două poduri din zona Lugojului se află pe raza localității Dumbrava și respectiv în zona localității Traian Vuia. Proiectul se află în faza incipientă, de depunere a ofertelor firmelor interesate să participe. Firmele își pot depune ofertele până pe 16 februarie.

Citiţi mai departe

Administrație

Primarul Claudiu Buciu își cere scuze față de locuitorii unei străzi din Lugoj

Publicat

în

Primarul Lugojului și-a cerut scuze, ieri, prin intermediul unei rețele de socializare față de locuitorii unei străzi din Lugoj, care au fost nevoiți să-și plătească și să-și instaleze singuri lămpi pentru iluminatul public.

RETIM

„Imi cer scuze lugojenilor care și-au rezolvat singuri problema iluminatului public. Pe strada Poalele Viilor, locuitorii și-au montat singuri lămpi LED pe stâlpii de iluminat public. Am solicitat încă de anul trecut societatii ELBA sa repare sau să înlocuiasca toate corpurile cu probleme, însă aceste lucrări încă nu s-au finalizat”, spune Claudiu Buciu

Primarul Lugojului susține că se fac demersuri pentru modernizarea iluminatului public și că e posibil ca Primăria să renunțe la serviciile societății ELBA.

„La sfârșitul acestui an, contractul cu aceasta societate va expira. Serviciul de iluminat public va rămane în sarcina primăriei.

Am pornit deja studiile necesare modernizării integrale a sistemului de iluminat public. Din păcate procedurile vor dura un an, urmând ca primele investitii să fie făcute începand cu anul 2022″, a mai spus Buciu.

Citiţi mai departe
Publicitate

Cele mai citite