Iulius Mall

Spitalul din Lugoj face angajări! Vezi ce posturi sunt disponibile

Spitalul Municipal „Dr. Teodor Andrei” din Lugoj anunță o nouă rundă de angajări în luna iunie, vizând completarea echipei medicale, auxiliare și administrative. Sunt disponibile mai multe posturi vacante, iar instituția demarează, totodată, procedura pentru ocuparea funcției de manager, considerată esențială pentru buna funcționare a unității sanitare.

Posturi disponibile – angajări pe perioadă nedeterminată

Potrivit anunțului public, sunt scoase la concurs următoarele posturi contractuale vacante, toate cu normă întreagă (8 ore/zi, 40 ore/săptămână) și cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată:

Publicitate

  • 2 posturi de asistent medical generalist – pentru compartimentul de spitalizare de zi;

  • 1 post de asistent medical generalist principal – la compartimentul de sterilizare;

  • 1 post de statistician medical – la compartimentul de statistică medicală;

  • 1 post de infirmier – la compartimentul de boli infecțioase;

  • 1 post de îngrijitor curățenie – la compartimentul de spitalizare de zi.

Concurs pentru funcția de manager al spitalului

Tot în această perioadă, Spitalul Municipal din Lugoj organizează concursul pentru ocuparea funcției de manager, pe o perioadă determinată. Candidații interesați trebuie să susțină un proiect de management în cadrul unui calendar bine stabilit:

  • 17 iunie, ora 10:00 – susținerea publică a proiectului de management;

  • 18 iunie, ora 14:00 – afișarea rezultatelor inițiale;

  • 19 iunie, ora 14:00 – termenul-limită pentru depunerea contestațiilor;

  • 24 iunie, ora 14:00 – afișarea rezultatului final.

Informații utile pentru candidați

Toți cei interesați, fie de posturile contractuale, fie de funcția de manager, pot consulta condițiile de participare, documentele necesare, bibliografia și formularele de înscriere direct de pe site-ul oficial al spitalului (link AICI).

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate