Iulius Mall

Sfadă într-o ședință de consiliu local dintr-o comună de lângă Lugoj. Motivul? Banii pentru rugile sătești

Mai mulți consilieri locali dintr-o comună de lângă Lugoj au propus ca locuitorii satelor în care se organizează an de an rugi să nu mai fie nevoiți să plătească artiștii din buzunarele lor. Propunerea a iscat un val de discuții aprinse în ședința de consiliu de pe 9 decembrie la Belinț. Pentru că de zeci de ani locuitorii satelor sunt cei care dau bani pentru organizarea rugii, inițiativa nu a fost primită cu ochi buni de către o parte din consilierii locali.

Publicitate

“Stimați concetățeni, astăzi, 09.12.2019 în cadrul ședinței de consiliul local am propus ca până la aprobarea bugetului local pe anul 2020 fiecare sat de pe raza comunei Belinț să stabilească soliștii și formația care va cânta la rugă, cât și valoarea contractului pe care să îl achităm integral din bugetul local, fără a se mai strânge bani de la populație. Deoarece la o nuntă, botez, se tocmește muzica poate și cu mai bine de un an înainte.

Aceste contracte cât și valoarea lor să fie publicate în monitorul comunei Belinț ca toată lumea să fie informată cât a costat muzica și cine cântă la ei în sat la rugă. Deoarece am avut în cadrul ședinței de consiliul local discuții aprinse cu câțiva consilieri, vă rog să analizați și să vă expuneți opinia dumneavoastră. Opinia voastră contează. Poate unii dintre dumneavoastră ar considera că o zi de rugă ar fi sau nu suficientă în unele sate”, a scris Ioan Jivu, producător agricol și inițiator al propunerii către consilierii locali, pe grupul comunei Belinț de pe Facebook.

Reprezentanții primăriei din Belinț nu au putut fi contactați pentru un punct de vedere. Propunerea este încă la faza de discuție. Mai multe sate de lângă Lugoj au renunțat deja la a mai pune sătenii să plătească pentru rugile care se organizează în comunele lor. Belințul este o comună renumită pentru artiștii care urcă pe scenă an de an la ruga satului.

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate