Connect with us

Lugoj

Serialul de joi: Scandal (Cancan)

Publicat

în

Fiecăruia dintre noi îi plac serialele în care, cumva, cândva, are loc un scandal. În acest caz, ce ziceți de un serial care se numește „Scandal” și în care are loc câte unul în fiecare episod? Sună a rețetă de succes și, conform audiențelor, este. Serialul de astăzi este despre avocați, procese negre, președintele SUA și o relație de-a sa care trebuie să rămână secretă și, în final, despre scandal, despre cancan și despre situații de urgență, rezolvate sau nu.KERRY WASHINGTON

RETIM

Olivia Pope (), sau Liv, cum îi spun angajații, este o fostă directoare a comunicațiilor de la Casa Albă, care își dă demisia doar pentru a-și demonstra că se poate descurca și pe picioarele sale în această lume disperată după putere și bani. Doar că, pe parcurs, descoperă că nu este atât de ușor să lase trecutul de-o parte, adică de partea din spate, pentru a uita de el.

Elena-Viorica Danciu, Primar Lugoj

REPER LUGOJ

Plotul serialului este unul foarte atrăgător, iar dacă nu îi reziști, îți poți lua gândul de la serial. E simplu: ai probleme cu legea? Olivia Pope și asociații te scot din belele. Ești plin de sânge, pentru că nevasta ta tocmai a fost înjunghiată mortal și tu ești singurul suspect, din cauză că ai fost acasă și ai încercat să o ajuți? Liv te închide într-un birou, iar singura ta misiune este să stai acolo și să taci din gură, până când echipa ei te scapă de pușcărie. Și te scapă, pentru că e cea mai bună.

Atât de bună, încât până și președintele SUA are nevoie de ea. „Scandal” este perfect pentru minivacanța care stă să înceapă, pentru serile în care mâncarea ți-a picat bine, dar nu te lasă să dormi și pentru momentele în care vrei să te uiți la ceva bun și nu ai la ce. Serialul îl găsiți pe Universal Channel, după următorul program:

Autoliv angajează!

Vineri, 03 Mai, 07:00
Sâmbătă, 04 Mai, 20:00
Duminică, 05 Mai, 11:00
Luni, 06 Mai, 23:00
Marţi, 07 Mai, 22:00.

Lugojeanul cinefil vă dorește „Vizionare plăcută!”

În fiecare zi, portalul LUGOJEANUL.ro îți recomandă cele mai bune restaurante, magazine, cluburi, evenimente și spectacole din Lugoj, dar și cele mai interesante și mai noi seriale, filme sau cărți. Pentru că vrei ceva nou, în fiecare zi, secțiunea de Recomandări de pe site-ul nostru îți stă la dispoziție. Știi de la noi!

1 Comment

1 Comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Lugoj

Individ reținut pentru furt, amenințare și tulburarea ordinii publice

Publicat

în

Polițiștii din orașul Făget, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făget, au reținut un bărbat în vârstă de 47 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de furt în formă continuată, amenințare și tulburarea ordinii și liniștii publice. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Timiș.

RETIM

La data de 29 aprilie 2024, polițiștii au fost sesizați de reprezentanții unor societăți comerciale din Făget cu privire la furtul repetat de produse alimentare de către o persoană necunoscută. În urma investigațiilor, polițiștii au identificat bărbatul ca fiind autorul faptelor.

Elena-Viorica Danciu, Primar Lugoj

REPER LUGOJ

De asemenea, acesta este acuzat că ar fi amenințat cu acte de violență o angajată a uneia dintre societăți, o femeie în vârstă de 34 de ani. În plus, la data de 11 mai 2024, bărbatul ar fi provocat un scandal în fața unei alte societăți comerciale, tulburând ordinea și liniștea publică.

Pe baza probelor administrate, la data de 23 mai 2024, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, sub acuzațiile de furt în formă continuată, amenințare și tulburarea ordinii și liniștii publice. Acesta a fost plasat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Timiș.

Autoliv angajează!

Polițiștii continuă cercetările pentru a documenta întreaga activitate infracțională a acestuia.

Citiţi mai departe

Lugoj

Vrem un oraș cu educație de nivel European. Calin Dobra: “Investim în educația copiilor prin diminuarea diferențelor şi pentru a ne asigura că fiecare copil primește educația de calitate de care are nevoie” (P)

Publicat

în

Una dintre prioritățile noastre este modernizarea completă a tuturor creşelor, grădinițelor şi şcolilor din oraș. Aceste instituții reprezintă locul în care se construiește baza pentru dezvoltarea copiilor noștri. Modernizarea înseamnă nu doar renovarea clădirilor, ci și dotarea lor cu facilități și echipamente care să încurajeze creativitatea și dezvoltarea armonioasă a copiilor. Vom investi în săli de clasă moderne, spații de joacă sigure și sisteme de securitate pentru liniștea părinților.

RETIM

O altă prioritate pentru mine şi echipa mea este înfiinţarea unui program ,,After School” public în toate școlile din Municipiul Lugoj, în care învață copiii de la ciclul primar. Există cadru legal care permite acoperirea prin Bugetul local a sumelor plătite în prezent de părinţii copiilor înscrişi la programele „Şcoală după şcoală” din unităţile de învăţământ din municipiu. Prin acest program public, finanțat de la bugetul local, copiii vor beneficia, în fiecare zi, între orele 12:00-17:00, de masă caldă, îngrijire, de un program interactiv de petrecere a timpului liber, precum și de ajutor în realizarea temelor pentru acasă.

Elena-Viorica Danciu, Primar Lugoj

REPER LUGOJ

Totodată, este necesară şi reînființarea unui liceu agricol, care va funcționa atât cu clase de profil agricol, cât și cu clase de silvicultură. Această propunere reflectă efortul meu și al echipei, precum și  al actorilor implicați în agricultură, acela de a promova educația și de a satisface cererea în creștere a tinerilor interesați de o carieră în agricultură și silvicultură. De asemenea, se impune şi înfiinţarea unui departament  de consiliere dedicat copiilor, părinților și cadrelor didactice, în scopul prevenirii tuturor formelor de violență sau de abandon în mediul școlar. Vrem să promovăm o abordare educațională centrată pe dezvoltarea individuală a fiecărui copil, pentru a le oferi șanse egale de succes în viață.

Astfel, ne îngrijim de viitorul orașului nostru, ajutând familiile tinere în creșterea și educarea copiilor, asigurând un climat social favorabil întemeierii unei familii care să aibă astfel posibilitatea să se stabilească definitiv la Lugoj.

Autoliv angajează!

– Comantat de PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT – Organizația Județeană Timiș
– Executat de Societatea Comercială Banat Press SRL
– CUI mandatar financiar coordonator 21240002

Citiţi mai departe

Lugoj

Încep dezinsecțiile la Lugoj. Vor fi două acțiuni aeriene și mai multe la sol

Publicat

în

avion-dezinsectie-aerochimica-lugoj-partea-a-doua-26-iunie-2013-foto-galerie-superfoto-lugojeanul-8

Foto Arhiva

Primăria Lugoj a comunicat recent că, în următoarele săptămâni, se va desfășura o amplă campanie de dezinsecție pe raza municipiului. Aceasta va include atât stropiri aeriene, cât și la nivelul solului, având ca principal obiectiv protejarea sănătății cetățenilor împotriva insectelor purtătoare de boli microbiene și parazitare.

RETIM

Noi avem deja contractul semnat. Așteptăm ca vremea să ne permită să nu fie vânt și ploi. Campania va debuta cu acțiuni aeriene, urmate ulterior de dezinsecții terestre. În cadrul intervențiilor aeriene, se vor efectua două stropiri la intervale de 14 zile, utilizând substanțe speciale pentru combaterea țânțarilor, căpușelor și a tigrului de platan. Aceste acțiuni vor acoperi o suprafață de 2.000 de hectare, incluzând teritoriul administrativ al Municipiului Lugoj și localitățile adiacente”, a declarat primarul interimar Bogdan Blidariu.

Elena-Viorica Danciu, Primar Lugoj

REPER LUGOJ

Pentru dezinsecția la nivelul solului, primăria a anunțat că intervențiile vizează parcuri, malurilor râului Timiș și în alte spații verzi publice. Administratorii asociațiilor de proprietari și locuitorii din municipiu sunt încurajați să colaboreze cu firme specializate și să organizeze astfel de acțiuni și în subsolurile blocurilor pentru a maximiza efectul dezinsecțiilor.

Autoliv angajează!

Citiţi mai departe

Lugoj

Un bărbat a aruncat cu o bucată de pavaj într-o mașină care trecea pe stradă. Polițiștii i-au făcut dosar penal

Publicat

în

La data de 15 mai a.c., în jurul orei 09:46, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Gavojdia au fost alertați prin apelul unic de urgență 112 de către un bărbat care conducea un autoturism pe strada Turnătoriei din localitatea Nădrag. Acesta a relatat că în timp ce se deplasa cu mașina, un individ în vârstă de 68 de ani, aflat pe marginea drumului în calitate de pieton, ar fi aruncat un pavaj din beton, cauzând avarii autovehiculului.

RETIM

Echipajele de poliție s-au deplasat imediat la fața locului pentru a investiga incidentul. După investigații preliminare, polițiștii au confirmat că autovehiculul a suferit daune ca urmare a obiectului aruncat.

Elena-Viorica Danciu, Primar Lugoj

REPER LUGOJ

În urma acestui incident, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere, iar autoritățile continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor și luarea măsurilor legale corespunzătoare.

Poliția face apel către martori sau persoane care ar putea oferi informații suplimentare legate de acest incident să se prezinte la sediul Poliției Secției 6 Poliție Rurală Gavojdia pentru a contribui la clarificarea situației.

Autoliv angajează!

Citiţi mai departe

Cele mai citite