Connect with us

Social

Se acordă subvenția pentru încălzirea locuinței

Publicat

în

Începând cu data de 16 octombrie 2017 se pot depune la sediul Direcƫiei de Asistenƫã Socialã Comunitarã, situat în Lugoj, piaƫa Victoriei nr. 4, camera 14 (Compartiment Registraturã, Relaƫii cu publicul), formularele completate, precum şi actele doveditoare privind componenƫa familiei şi veniturile acesteia în vederea  obƫinerii subvenƫiei pentru încãlzirea locuinƫei în perioada sezonului rece 2017 –  2018 (1 noiembrie 2017 – 31 martie 2018).

RETIM

            Programul cu publicul al Comisiei de încãlzire din cadrul D.A.S.C. Lugoj este de luni pânã vineri între orele 900 – 1500.

            Ajutoarele pentru încãlzirea locuinƫei se acordã în temeiul Ordonanƫei de urgenƫã a Guvernului nr. 70 din 31 august 2011 privind mãsurile de protecƫie socialã în perioada sezonului rece, cu modficãrile şi completãrile ulterioare.

            Modelele formularelor de Cerere – declaraƫie pe propria rãspundere pentru acordarea subvenƫiei la încãlzire, lista cu documentele ce trebuie anexate formularului, tranşele ajutoarelor de încãlzire, precum şi lista bunurilor ce duc la excluderea acordãrii ajutorului pentru încãlzirea locuinƫei, pot fi descãrcate de pe site-ul www.dasclugoj.ro .

Lugoj: Concert de colinde cu Paula Hriscu

            Faƫã de anii precedenƫi, beneficiarii de ajutor social acordat în conformitate cu prevederile Legii nr. 416/ 2001 privind venitul minim garantat, cu modficãrile şi completãrile ulterioare, precum şi beneficiarii de alocaƫie pentru susƫinerea familiei, potrivit prevederilor Legii nr. 277/ 2010 – republicatã, vor completa formularul “CERERE – DECLARAȚIE PE PROPRIA RĂSPUNDERE pentru modificarea cererii de acordare a unor drepturi de asistenƫã socialã sau pentru acordarea unor noi drepturi”.

            În cazul persoanelor singure/ familiilor cu venituri reduse se vor efectua anchete sociale la domiciliul solicitanƫilor, în vederea stabilirii veniturilor declarate.

 

 

 

 

Click pentru comentarii

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Social

Titluri de campioni naționali pentru crescătorii de iepuri și păsări din Lugoj

Publicat

în

În perioada 29 noiembrie – 1 decembrie 2024, localitatea Caransebeș a găzduit o nouă ediție a Expoziției Județene Fauna Cărășană, un eveniment care în fiecare an atrage iubitori ai animalelor din toate colțurile țării. Expoziția a reunit aproximativ 750 de exemplare de păsări de curte, porumbei de rasă, păsări exotice și iepuri, oferind publicului o demonstrație impresionantă a diversității și frumuseții faunei domestice.

RETIM

Printre participanții remarcabili s-au numărat Lucian Onujec și Cristian Petrescu, membri ai Asociației Fauna Lugoj, care au obținut rezultate deosebite la acest prestigios eveniment.

Performanțele lugojenilor

Lucian Onujec s-a evidențiat printr-o prestație extraordinară la rasa Uriaș german, varietate gri, unde a obținut titlul de Campion Mascul cu un punctaj de 96.5 puncte. De remarcat este că acesta a repetat succesul de anul trecut, când a câștigat atât cupa secției, cât și titlul de campion la aceeași rasă și varietate.

Cristian Petrescu a avut o prestație la fel de impresionantă, încununată de mai multe distincții la rasa Berbec pitic, varietate Agouti. Acesta a primit următoarele titluri:

Lugoj: Concert de colinde cu Paula Hriscu

  • Campion Mascul cu 97.5 puncte;
  • Cea mai bună colecție la iepuri de rasă;
  • Cupa secției pentru iepuri de rasă.

Asociația Fauna Lugoj a fost reprezentată cu succes și de președintele său, Ioan Hoban, care a obținut titlul de Campion la un cocoș din rasa Orpington, varietate galben.

Citiţi mai departe

Social

Rețele Electrice România oferă furnizorilor o nouă platformă modernă pentru accesarea datelor de consum ale clienților

Publicat

în

Rețele Electrice România a implementat o platformă informatică modernă care pune la dispoziția tuturor furnizorilor de energie electrică datele de consum ale clienților din cele 11 județe aflate în aria sa de responsabilitate, astfel încât furnizorii să își poată eficientiza activitatea prin accesul la date de măsură actualizate.

RETIM

Platforma preia datele a peste 1,6 milioane de contoare inteligente și le pune zilnic la dispoziția furnizorilor, pentru clienții pe care aceștia îi au în portofoliu, pe măsură ce acestea devin accesibile în baza de date a Rețele Electrice. Furnizorii au astfel acces direct la datele măsurate de către contoarele de energie electrică, în format primar ce poate fi cu ușurință prelucrat, beneficiind de flexibilitate în analiza, gestionarea și procesarea informațiilor.

În consecință, furnizorii de energie electrică beneficiază de acces constant la date de măsură actualizate, precum și la curbe de sarcină, ceea ce permite realizarea unor prognoze mai exacte și mai rapide privind consumul sau producția de energie. Accesul continuu la aceste date facilitează reacția promptă la fluctuațiile pieței, optimizarea proceselor interne și luarea de decizii informate, bazate pe date actuale, cu un grad mai ridicat de granularitate.

În plus, datele de măsură permit detectarea mai eficientă a anomaliilor în consum, personalizarea ofertelor în funcție de profilul clienților și îmbunătățirea gradului de acuratețe a facturării, reducând discrepanțele și erorile. Aceste beneficii contribuie la o gestionare mai eficientă a resurselor și la creșterea satisfacției clienților.

Lugoj: Concert de colinde cu Paula Hriscu

Platforma folosește tehnologii de ultimă generație în zona de data streaming, compatibile cu soluțiile cloud, permițând gestionarea unui volum mare de date într-un mod flexibil și scalabil.  Sistemul beneficiază de un nivel înalt de protecție a datelor, prin tehnologii avansate care garantează confidențialitatea și integritatea informațiilor. De asemenea, utilizarea unui software de tip open source și a unor solutii avansate pentru colectarea datelor asigură nu numai transparența tehnologică față de toți furnizorii, ci și compatibilitatea pe termen lung și adaptabilitatea la eventuale schimbări în viitor.

Echipa Rețele Electrice România a transmis furnizorilor informațiile privind acest serviciu, specificația tehnică detaliată, precum și modalitățile de asigurare a accesului doar de către persoane autorizate pentru a respecta confidențialitatea, integritatea și disponibilitatea datelor. În continuare, echipele de specialitate ale Rețele Electrice România vor răspunde la cererile de informații tehnice suplimentare, astfel încât beneficiile utilizării platformei să fie disponibile tuturor furnizorilor care doresc să își eficientizeze activitatea.

Companiile de distribuție a energiei electrice,  parte a grupului PPC în România, au fuzionat sub numele Rețele Electrice România. Noua societate asigură în continuare serviciul de distribuție a energiei electrice în București și judetele Ilfov, Giurgiu, Constanța, Tulcea, Ialomița, Călărași, Caraș-Severin, Timiș, Hunedoara și Arad. Clienții vor continua să beneficieze de servicii pe care le vom îmbunătăți continuu, de tehnologii avansate în distribuția de energie electrică și de soluții digitale tehnice și pentru interacțiunea cu compania.

Rețele Electrice România operează rețele cu o lungime totală de circa 134.000 de kilometri în trei zone importante ale țării: Muntenia Sud (inclusiv București), Banat și Dobrogea, acoperind o treime din piața locală de distribuție, și dezvoltă un program de investiții pentru îmbunătățirea calității serviciilor, siguranța și performanța rețelelor și implementarea locală a standardelor de mediu ale grupului PPC. Rețelele electrice operate de compania Rețele Electrice România numără 289 de stații de transformare și peste 25.000 de posturi de transformare.

 

 

Citiţi mai departe

Social

Prefectul cere un control „la sânge” la spitalul din Lugoj si alte spitale din județ, după un incident grav la o maternitate din Timișoara

Publicat

în

RETIM

Spitalul din Lugoj va primi în control o comisie mixtă, invocată printr-un ordin al prefectului de Timiș, după un incident ce a avut loc de curând la o maternitate din Timișoara. În fapt, toate spitalele din județ vor fi verificate, pentru a se asigura că evenimentele de la Maternitatea Odobescu nu se vor repeta și în cazul altor unități medicale.

”Duminică s-a prăbușit tavanul unui grup sanitar din Clinica de Obstetrică a Maternității Odobescu. În prezent, s-a decis stoparea tuturor internărilor la Maternitatea Odobescu și preluarea pacienților noi de către Maternitatea Bega. Totodată, nouă bebeluși împreună cu mamele acestora au fost transportați la secția de neonatologie a Spitalului de Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara. Restul nou-născuților din cadrul Maternității se află în afara oricărui pericol, într-o zonă sigură care nu prezintă niciun risc. Vor rămâne în această zonă a maternității până când vor fi externați conform deciziei Secției de Neonatologie”, a declarat Mihai Ritivoiu.

Prefectul a anunțat că o comisie mixtă va începe un control la toate spitalele. Aceasta va verifica dacă există riscuri asemănătoare, pentru pacienți și personal.

Lugoj: Concert de colinde cu Paula Hriscu

”În cursul zilei de astăzi, voi emite un ordin de prefect de constituire a unei comisii mixte pentru verificarea tuturor spitalelor din județul Timiș, să nu mai pice tavane în capul pacienților. Din comisie vor face parte reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică, ai Inspectoratului de Stat în Construcții Timișoara și ai Prefecturii. Vă asigur că acest subiect este tratat cu maximă seriozitate și ne vom asigura ca fiecare mamă și copil să fie în siguranță”, a transmis Ritivoiu.

Citiţi mai departe

Social

Gem de Crăciun cu mere, rom și scorțișoară făcut la Coșteiu. Iarna aceasta se poartă cadourile mâncabile

Publicat

în

RETIM

Un producător local din Coșteiu, județul Timiș, a creat o ediție limitată de 20 de borcane de gem de Crăciun, cu scorțișoară și un strop de rom. A pus în borcane un amestec delicios de mere de casă, scorțișoară bio din Sri Lanka și un strop de rom spiced gold. 

„Am creat 20 de borcane de gem cu un gust de nedescris. E gemul pe care îl mănâncă toată familia, în seara de Ajun, pe pită prăjită și cu o cană de ceai alături. Are gustul iernilor de altădată, cu ulițele ninse și cu focul făcut la sobă. Mireasma este ca o îmbrățișare a binelui” au explicat cei de la Gem Boss.

Merele 

Producătorul local a folosit mere doar din grădina proprie. Din cei trei meri de pe cărare, a adunat 25 de kilograme de mere. Gospodinele le-au decojit, dat pe răzătoarea mare, după care le-au pus la oală cu puțin zahăr.

Lugoj: Concert de colinde cu Paula Hriscu

Romul 

Pentru un pic de extra savoare, Gem Boss au adăugat un deget de rom spiced gold la toată rețeta. Scopul romului este să lege toate ingredientele, să scoată dulceața din mere și să parfumeze gemul.

Scorțișoara

Aceasta a fost cumpărată de la un magazin de specialitate din Timișoara. A venit sub formă de batoane, de la o plantație de arbori 100% ecologică din Sri Lanka.

Cadoul perfect 

Gemul a fost gândit ca un cadou special de Crăciun, cu care să faci furori. Anul acesta, se poartă cadourile gata de mâncat. De aceea, a fost ambalat într-un borcan mare, de 580 de mililitri, iar mai apoi într-o cutie de cadou premium. Nu ai cum să dai greș cu un asemenea dar.

Comanda ta 

Comandă produsul printr-un mesaj privat pe rețelele sociale, folosind formularul de comandă, sau sunând la 0763 651 571. Livrarea este gratuită în Timișoara sau Lugoj, iar pentru cei care comandă din restul țării, costul livrării este de 10 lei cu plata online în avans.

Citiţi mai departe

Cele mai citite