Comuna Margina îmbracă straie de sărbătoare. Locuitorii din zonă și toți iubitorii de folclor sunt așteptați duminică, 9 august, începând cu ora 18:00, în localitatea Groși, unde se va desfășura evenimentul „Zilele Portului Popular”.
Manifestarea este dedicată promovării tradițiilor autentice din Banat și conservării patrimoniului cultural local.
Muzică populară și artiști consacrați
Ediția din acest an aduce pe scenă nume îndrăgite ale muzicii populare românești. Pe parcursul serii, atmosfera de petrecere va fi întreținută de soliștii: Doru Petrean, Ana Băcilă, Răzvan Timiș și Formația Timiș Music, Maria Borțun Popescu, Dorin Biriș Coșbuc
Cu ocazia acestui eveniment, comunitatea locală, dar și vizitatorii, se vor putea bucura de oportunitatea de a îmbrăca din nou costumul popular și de a se alătura jocului și cântecului bănățean.
Evenimentul cultural este organizat cu sprijinul autorităților locale și județene. „Zilele Portului Popular” este un proiect finanțat de Primăria Comunei Margina și Consiliul Județean Timiș.
