Iulius Mall

Salprest şi Meridian, la un pas de dispariţie! Serviciile prestate de cele două societăţi vor fi scoase la licitaţie

Consilierii locali lugojeni au fost chemaţi marţi, în şedinţă extraordinară, cu trei puncte pe ordinea de zi, toate extrem de importante pentru cele două societăţi ale Consiliului Local: Salprest şi Meridian.

Este vorba despre faptul că de la 1 mai, celor două societăţi le expiră contractele pentru serviciile pe care le prestează. Executivul a decis ca serviciile să fie scoase la licitaţie, Salprest şi Meridian putând participa pentru semnarea unor noi contracte. În acelaşi timp, oricare altă societatea comercială din ţară care are acest profil poate participa la licitaţie.

Publicitate

Pentru şedinţa de marţi, Executivul a întocmit trei proiecte prin care cerea Consiliului local aprobarea scoaterii la licitaţie a serviciului de salubritate, a celui de apă şi canal, dar şi activitatea de la Adăpostul de câini.

Consilierul Marius Martinescu a încercat, la toate cele trei proiecte, să-i convingă pe Francisc Boldea şi majoritatea PSD că interpretează greşit legea şi nu se impune scoaterea serviciilor la licitaţie, acestea putând fi atribuite prin gestiune directă ca şi până în prezent. Edilul şef a considerat însă legea interzice acest lucru şi drept urmare proiectele au fost supuse la vot.

Bogdan Blidariu, liderul consilierilor PNL, le-a atras atenţia celor din Executiv, că proiectele sunt prost întocmite, luate copy-paste de pe diferite site-uri. De alfel, documentaţia pentru serviciul de apă şi canal era întocmită pentru atribuire directă, în condiţiile în care serviciul urma să fie scos la licitaţie.

Chiar şi cu toate aceste neregului, majoritatea PSD-ALDE nu a ţinut însă cont şi a votat scoaterea la licitaţie a salubrizării oraşului, dar şi serviciul de gestionare a câinilor fără stăpân. La fel s-ar fi întâmplat şi în cazul serviciului furnizării de apă şi canal, numai că, aici, doi dintre consilierii PSD, fiind angajaţi ai Meridian, s-au retras de la vot. Aşadar PSD şi ALDE nu au mai avut majoritate şi proiectul a fost respins.

Primarul Francisc Boldea a anunţat o nouă şedinţă extraordinară, în care va pune din nou la vot scoaterea la licitaţie a serviciului de apă şi canal, gestionat astăzi de către Meridian.

 

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate