Primarul Francisc Boldea a avut astăzi, în conferința de presă săptămânală, un invitat, fapt ce nu s-a mai întâmplat de mult. Astfel, patronul Hotelului Dacia, Marius Gaidoș, l-a însoțit pe primar în sala în care are loc conferința cu jurnaliștii. Motivul? Cele două părți au făcut pace în scandalul care mai avea puțin și ajungea până în instanță, din cauză că reprezentanți ai hotelului nu permiteau accesul lucrătorilor de la cinematograf, printr-o poartă de acces în spate, aflată în proprietatea hotelului. Astăzi, cei doi au dat mâna și s-au îmbrățișat, în semn de respect reciproc și de pace, Gaidoș insistând ca presa să imortalizeze momentul, fapt ce s-a și întâmplat.

Vă reamintim că, după începerea lucrărilor la viitorul cinematograf 3D din centrul orașului, cei de la hotelul Dacia au blocat accesul lucrătorilor de la Matcon către lateralul cinema-ului, încuind ușa cu un lacăt, sub afirmația că este proprietatea hotelului. Din această cauză, muncitorii au fost nevoiți să evacueze molozul și alte resturi obținute în urma curățirii interiorului pe ușa principală, fapt ce îngreuna considerabil avansarea lucrărilor.
Totuși, conform primarului și patronului de la Dacia, conflictul, care nu a fost tocmai un conflict, pentru că, spun cele două părți, între ei există o relație de prietenie foarte veche și consistentă, este de domeniul trecutului, prioritară fiind acum construirea viitorului cinematograf, atât de așteptat de toți lugojenii.