Marți dimineața, în jurul orei 11:00, polițiștii Postului din localitatea Coșteiu, aflată la 7 kilometri de Lugoj, în urma unei acțiuni pe linie de circulație rutieră, îndreptată spre prevenirea accidentelor rutiere, au oprit pentru controlul de rutină, pe raza localității Hezeriș, o motocicletă. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, s-a constatat că persoana care a condus motocicleta de mare viteză, un tânăr de 26 de ani, nu poseda permis de conducere. Într-un gest prin care a vrut să-și impresioneze prietenii, acesta a încălecat în șaua motorului, chiar dacă nu avea dreptul legal să o facă.
În acest caz, polițiștii i-au întocmit tânărului dosar penală pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.