
Ca în fiecare an, unele sate de pe lângă oraşul nostru organizează spectacole folclorile cu ocazia sărbătoririi Sfintei Maria. Bisericile care poartă acest hram sunt cele din Măguri, Hezeriş, Mănăştiur, Tomeşti, dar şi multe altele, printre ele aflându-se şi biserica din Lugoj, „Adormirea Maicii Domnului”. Desfăşurarea cea mai impresionantă de forţe artistice va fi la Lugoj, unde pe data de 15 august, lugojenii sunt în sărbătoare.
Două dintre vocile de seamă ale Banatului care vor fi prezente la Lugoj cu ocazia sunt Carmen Popovici Dumbravă şi Nicoleta Voica, care vor susţine un program pe scena amplasată în Piaţa Victoriei.
Invitaţii speciali din acest an sunt trupa Bajaga din Serbia.
Satele din zona Lugojului vor fi şi ele de asemenea în sărbătoare. Mihaela Petrovici va cânta la Făget pe 15 august, pe când la Mănăștiur, pe 10 și 11 august, localnicii se vor distra alături de Andreea Voica şi formaţia condusă de Deian Galetin. Tot pe 11 august, la Criciova, soliștii Nicu Novac şi Ionela Bălan vor întreţine atmosfera. La începutul lunii septembrie, cu ocazia sărbătorii „Sfintei Mării Mici”, vor fi organizate şi alte rugi.

Printre „multe altele” (rugi) acum ceva ani se tinea si ruga tiganilor de la Fardea; romanii isi tineau ruga de Rusalii, iar tiganii, orgoliosi, de Sfanta Marie.
Nu stiu daca mai au obiceiul sa-si tina ruga.
NB,
nu se face sa nu amintiti si de frumoasele rugi de la Leucusesti, cu fete frumoase (care acum sint bunici) 😛