
După ce în această vară, Lugojul a fost transformat în câmp de război de două familii de romi din Lugoj, primarul Francisc Boldea este încredinţat că situaţia se va rezolva curând şi, datorită măsurilor luate de autorităţi, nu vor mai exista scandaluri.
Primarul Lugojului spune că a vrut să afle exact de la ce pornesc aceste conflicte, între cele două familii şi susţine că s-a interesat „la miliţianul care se ocupa înainte de Revoluţie de romii de pe Caransebesului”, care i-a povestit de când şi de la ce a pornit scandalul.
“Prin 82-83 a fost o nuntă, în care s-a căsătorit cine nu trebuia şi a ieşit o bătaie şi, cum era piatră cubică, au luat piatră cubică şi au dat şi s-au spart uşi şi geamuri. Unul dintre membrii unei familii a fost lovit cu o piatră în ochi şi i-au creat daune pe viaţă omului respectiv. Peste 20 de ani, următoarea generaţie s-a certat din nou. Dacă vă aduceţi aminte cu grenada aia, ce a fost găsită la o familie din Lugoj, peste 10 ani, iarăşi, acelaşi lucru s-a întâmplat. Aşa s-a întâmplat şi în Serbia şi în Kosovo, tot de la o nuntă, de la chestiunile astea a pornit totul. Ar trebui să le tratăm cu calm, cu seriozitate. Am avut o discuţie cu poliţia şi cu procuratura, în calitate de primar şi sunt sigur că toate aceste lucruri se vor potoli cât de curând. Avem şi proiectul de supraveghere, am prins în buget 500 de mii de lei pentru un sistem de supraveghere cu camere în oraş”, a spus Boldea, la o emisiune a postului local de televiziune.
FOTO ARHIVĂ