Actualitate
Romii care revin din străinătate au pus în alertă polițiștii din Timiș: accidente, zgomot și scandaluri
Luna august a adus o provocare majoră pentru forțele de ordine din Timiș, în contextul reîntoarcerii în masă a cetățenilor în țară. Pe lângă bucuria reîntâlnirii cu familii și prieteni, această perioadă a adus și o serie de evenimente care au generat tulburări în comunitatea locală. Polițiștii din zonă sunt pe picior de alertă pentru a face față provocărilor din această perioadă aglomerată.
Muzică în exces, spectacole stradale și incidente în trafic au fost doar câteva dintre aspectele care au stârnit îngrijorare în rândul autorităților. Evenimentele organizate de cetățenii reveniți din străinătate au devenit o tradiție anuală, atrăgând atenția datorită nivelului ridicat al zgomotului și agitației, care adesea depășesc limitele suportabile.
Prefectul cere „toleranță zero”
Un semnal puternic a fost transmis de prefectul județului, Mihai Ritivoiu, care a cerut acțiuni de toleranță zero în astfel de situații: „Este sezonul vacanțelor și urmează vizita fraților noștri din străinătate. Știm cu toții că o parte dintre aceștia au un comportament agresiv atât în trafic, cât și în manifestări de violență stradală, chefuri, muzică dată la maxim, ceea ce deranjează vecinii. În numele Inspectoratului Județean de Poliție, rog pentru maximă vigilență, pentru a arăta, măcar aici în Timiș, că nu suntem un sat fără câini”, a subliniat Ritivoiu în cadrul unei ședințe a Colegiului Prefectural.
Incidente grave au fost deja înregistrate în zonă. Un accident rutier devastator a avut loc în municipiul Lugoj, în care un șofer al unui bolid 4×4, participant la o nuntă fastuoasă, a provocat un impact violent în trafic. Într-o încercare de a depăși un convoi de mașini, care includea și un vehicul al Poliției, șoferul a intrat pe contrasens și a lovit o mașină care circula regulamentar. Tragedia a lăsat o femeie și o fetiță de cinci ani grav rănite.
Pentru a evita repetarea unor astfel de incidente dramatice, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean au intensificat controalele și filtrele în întreg județul. Persoanele care se angajează în conducere riscantă și comportamente nesăbuite sunt identificate și sancționate conform legii. În situații extreme, indivizii pot fi privați temporar de dreptul de a conduce autovehicule.
Peste 330 de sancțiuni doar pentru tulburarea liniștii publice
Recent, un incident a adus în prim-plan cazul unui șofer de Lamborghini care a creat zgomot excesiv prin turarea motorului într-o parcare, în prezența unui echipaj de poliție. Verificările ulterioare au scos la iveală că șoferul avea permisul de conducere suspendat. În ciuda intervenției forțelor de ordine, individul a opus rezistență și a fost necesară intervenția forțelor speciale pentru a-l conduce la secție.
Liniștea publică a fost de asemenea afectată de petreceri zgomotoase și scandaluri în cartiere. Într-un efort de a restabili ordinea, polițiștii au aplicat peste 250 de sancțiuni pentru tulburarea liniștii locuitorilor prin producerea de zgomote, în timp ce alte 74 de sancțiuni au fost date pentru tulburarea liniștii locatarilor în intervalul orar 22:00 – 08:00. În plus, șapte sancțiuni au fost aplicate pentru organizarea de petreceri private cu utilizarea de aparatură muzicală la intensitate ridicată, în încercarea de a asigura o atmosferă liniștită în perimetrul imobilelor cu destinația de locuință. În total, s-au dat nu mai puțin de 331 de sancțiuni pentru încălcarea liniștii publice, conform informațiilor furnizate de Biroul de Presă al IPJ Timiș.
Într-un efort concertat, autoritățile locale încearcă să controleze și să minimizeze efectele acestei situații tensionate, asigurând siguranța și bunăstarea comunității locale.
Actualitate
Bine de știut, dacă ajungeți în Timișoara! Drumuri și zone închise circulației rutiere, pentru mai multe zile
Loc de întâlnire pentru mii de oameni care se estimează că vor participa la evenimentele de anvergură „Timișoara 2023 la nesfârșit”, zona centrală a Timișoarei va vibra între 7 și 10 decembrie 2023. Un public extrem de numeros va marca finalul Capitalei Europene a Culturii în Piața Unirii, alături de unii dintre cei mai în vogă artiști: Jessie J, Róisín Murphy, Katie Melua, Delia, Emma și José González. Pentru buna desfășurare a evenimentelor, Primăria Municipiului Timișoara a luat o serie de măsuri.
Astfel, pentru a facilita accesul către zona centrală, a fost inițiată o Hotărâre de Consiliu Local pentru ca transportul public să fie gratuit în perioada 8.12.2023-10.12.2023. Pe de altă parte, pentru desfășurarea programului în condiții optime, Comisia de Circulație a avizat închideri și restricții de trafic în zona centrală, astfel:
- în perioada 12.2023 – 9.12.2023 (între orele 18:00 – 01:00), respectiv 9.12.2023 -10.12.2023 (între orele 18:00 – 01:00), închiderea traficului rutier pe str. Oituz
- în perioada 12.2023 (ora 17:00) – 10.12.2023 (ora 10:00) restricționarea traficului rutier pe străzile: Palanca, George Coșbuc, Paul Chinezu, Matei Corvin, Regimentul 5 Vânători, Sergent Constantin Mușat, respectiv breteaua existentă în Piața Mărăști în spatele stației S.T.P.T., Piața Țepeș Vodă, strada General Traian Doda, Episcop Augustin Pacha, Eugeniu de Savoya, Florimund Mercy, Vasile Alecsandri, Emanoil Ungureanu, Gheorghe Lazăr (Zona Cetate) și strada General Eremia Grigorescu.
- închiderea circulației rutiere în perioada 8.12.2023 – 9.12.2023 (între orele 18:00 – 01:00), precum și în perioada 9.12.2023 – 10.12.2023 (între orele 18:00 – 01:00) pentru toate străzile menționate anterior.
De asemenea, se vor rezerva locurile de parcare existente în Piața Mărăști, respectiv pe strada Popa Șapcă (adiacent Penitenciarului Timișoara) precum și parcările publice existente în Piața Ţepeş Vodă și pe str. Nicolaus Lenau, în perioada 7.12.2023 (începând cu ora 07:00) – 10.12.2023 (până la ora 23:00).
Recomandăm șoferilor să folosească rute alternative.
Totodată, pentru desfășurarea în siguranță a evenimentului „Timișoara 2023 la nesfârșit”, s-a hotărât ridicarea teraselor din zona Cetate, inclusiv Piața Libertății și str. Alba Iulia, în perioada 6.12.2023 -10.12.2023.
Actualitate
Polițist lugojean ridicat la gradul de chestor, de președintele Klaus Iohannis
Actualitate
Explozie într-un bloc din Lugoj. O persoană a ajuns la spital și mai multe au fost evacuate
În data de 28.11.2023, la ora 08:30,printr-un apel la 112 a fost anunțată o explozie produsă la etajul 3 al unui bloc cu 4 etaje, în urma unei acumulări de gaz, situat pe strada Vișinilor în municipiul Lugoj.
A fost alertat de urgență Detașamentul de Pompieri Lugoj și la fața locului s-au deplasat o autospecială de primă intervenție si comandă, o autospecială de stingere, o autoscară mecanică, un echipaj SMURD, o autospecială pentru transport personal și victime multiple, trei ambulanțe SAJ și un microbuz de transport persoane din cadrul Detașamentului 2 Timișoara.
Explozia nu a fost urmată de incendiu. În urma evenimentului, 12 persoane s-au autoevacuat, o persoană a fost deblocată dintr-un apartament, fără a avea nevoie de îngrijiri medicale, iar o victimă de sex masculin a fost evacuată de pompieri, prezentând arsuri pe 40% din suprafața corpului. Aceasta a fost transportată la spital conștientă.
Din primele informații, din numărul total de 84 garsoniere din imobil, aproximativ 23 sunt afectate. Locatarii vor fi mutați la internatul Liceului „Valeriu Braniște”
Actualitate
Mai mulți polițiști în Timiș. Zeci de absolvenți au ajuns la secțiile urbane și comunale din județ
Echipa I.P.J Timiș s-a mărit cu 34 de polițiști. Absolvenți ai școlilor de poliție din Câmpina și Cluj, cei 34 de agenți sunt pregătiți să intre în slujba cetățeanului. Repartizarea s-a efectuat în ordinea mediilor de absolvire, pe funcțiile vacante existente, ținând cont de situația operativă și raportat la nevoile fiecărei structuri.
Aceștia au fost repartizați atât la secții de poliție urbană cât și la secții de poliție rurală și posturi de poliție comunale.
„La debutul în carieră, aceștia vor parcurge o perioadă de tutelă profesională, sub îndrumarea unui tutore, desemnat din rândul polițiștilor cu experienţă, care îi va sprijini în activitate. Însoțiți de gândurile de a ajuta comunitatea, cei mai noi dintre polițiști vor prelua atribuțiile de serviciu. Nu au ales un județ tocmai ușor, știu si ei acest lucru, este un judet plin de provocări, însă aceste provocări nu vor face decât să consolideze și mai bine echipa I.P.J Timiș. În urma acestora se vor forma atât ca polițiști profesioniști cât și ca oameni”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.
- Actualitateo săptămână în urmă
Directorul spitalului din Lugoj și-a retras demisia. „Ne-a anunțat că și-a rezolvat problema personală”
- Cultură6 zile în urmă
Un nou episod din Lugoj, „Florența Banatului” este pregătit pentru lansare
- Social2 zile în urmă
Marius nu uită că a crescut pe străzi! A pregătit 200 de pachete pe care le va da unor bătrâni și copii
- Administrațieo săptămână în urmă
De ce nu au fost puse în circulație autobuzele electrice din Lugoj. Proiect demarat în urmă cu șapte ani