Actualitate
RETIM lansează un apel la responsabilitate socială
În contextul stării de ugenţă din Romania, compania RETIM Ecologic Service SA continuă activitatea în mod obişnuit şi luând toate măsurile posibile pentru protejarea sănătăţii angajaţilor săi, asigurând astfel continuitatea serviciilor de colectare a deşeurilor menajere în zonele sale 0 şi 1 în judeţul Timis.
Echipele de colectare RETIM depun eforturi deosebite pentru a asigura respectarea orarelor obişnuite de colectare a deşeurilor şi ,astfel, programele şi orarele de colectare rămân, deocamdată, neschimbate.
Deşi s-au luat măsuri de siguranţă pentru protejarea echipajelor, acestea sunt expuse zilnic riscului de îmbolnăvire. Compania RETIM face un apel către cetăţeni să nu le expună la pericole prin contact direct sau prin nerespectarea măsurilor de igiena şi de colectare separata.
RETIM doreste pe această cale să reamintească clienţilor că în afara de a fi o obligatie legala, colectarea separata a deşeurilor şi depozitarea acestora numai în recipientele desemnate este în aceste zile şi o dovadă de responsabilitate, solidaritate şi spirit civic.
Deşeurile reciclabile se vor separa de cele reziduale şi se vor depozita numai în recipientele aferente astfel:
– deşeurile/ambalajele reciclabile din hartie şi carton, plastic şi metal în pubela sau sacul galben (în lipsa sacului galben se acceptă în aceasta perioadă orice sac transparent, care va fi ridicat doar dacă conţine numai deşeuri reciclabile)
– ambalajele de sticlă în clopotele stradale verzi
– deşeurile reziduale în pubela neagră
Este esenţial în această perioadă ca asociaţiile de proprietari să gestioneze corect volumul de deşeuri şi să nu depoziteze cantităţi în afara recipientelor. Dorim să protejam echipele RETIM prin evitarea colectării unor deşeuri ce nu sunt depozitate în recipiente, pentru a evita riscurile suplimentare ce le-ar presupune încărcarea manuală a deşeurilor. Orice contact suplimentar pune în pericol sănătatea echipajelor şi posibilitatea RETIM de a continua serviciul de colectare fără întreruperi.
De asemenea, in aceasta perioadă este foarte importantă renunţarea la manipularea banilor cash. RETIM a pus la dispoziţia clienţilor posibilitatea solicitării facturii în format electronic şi a plăţii online a facturilor. Acestea sunt disponibile pe website-ul RETIM in sectiunea Contul meu si E-factura (https://retim.ro/contul-meu/, https://retim.ro/efactura/). Facturile se mai pot plăti simplu si atunci cand se fac cumpărăturile esentiale la supermarket-urile sau magazinele care au puncte PayPoint sau Payzone.
Plata la timp a facturilor pentru serviciile de salubrizare este imperativă şi necesară pentru continuitatea serviciului.
„Monitorizăm îndeaproape evoluția situației și schimbările care apar din partea autorităților statului. Este posibil să implementăm noi procese sau modalități de lucru pe măsură ce vor fi necesare. Dorim să vă protejăm pe dumneavoastră și pe cei apropiați si va rugăm să ne protejaţi şi dumneavoastră pe noi prin separarea corectă a deşeurilor şi prin depozitarea acestora numai în recipiente. Avem situaţii, în special în zona de blocuri, în care angajaţii noştri trebuie să colecteze deşeurile manual, de lângă pubele, de lângă containere sau de pe asfalt. Aceasta activitate îi expunde şi mai mult la riscul de contaminare: solicităm sprijinul dumneavoastră, al cetăţenilor, rugându-vă insistent să depuneţi deşeurile doar în recipiente”, a declarat Dan Pascu, Director General Marketing Economic RETIM .
RETIM doreşte să anunţe pe această cale că va păstra deschise centrele de colectare deşeuri din Timişoara însă va reduce interacţiunea dintre angajati şi cetăţenii care vor depune deşeuri.
RETIM rămâne în contact direct cu clienţii săi pe canalele de comunicare online – website www.retim.ro, email contact@retim.ro si pagina oficială de Facebook. În plus, operatorii serviciului nostru de call-center vă stau la dispozitie la numărul +40 374 885 692 de luni până vineri între orele 07.00 – 19.00.
Actualitate
Primăria Lugoj caută personal medical pentru centrele de vaccinare

Actualitate
Un ambulanțier din Lugoj a murit după ce s-a infectat cu coronavirus
Serviciul de Ambulanță al Județului Timiș a anunțat astăzi, că unul dintre ambulanțierii din Lugoj a murit, după ce s-a infectat cu coronavirus. Nicolae Pantalia împlinise, în 15 ianuarie, 56 de ani.
„De astăzi SAJ Timiș, a devenit mai sărac, a pierdut un coleg, un prieten, un om, a cărui absență va fi mereu resimțită. COVID-19 este UN ADEVĂR , DIN NEFERICIRE UNUL UCIGAȘ, FERIȚI-VĂ DIN CALEA LUI!”, au postat cei de la Ambulanța Timiș, pe pagina lor de socializare.
Actualitate
Eșec la Lugoj în prima zi de vaccinare COVID -19, din etapa a doua. De ce au stat oamenii la coadă
A început și la Lugoj vaccinarea persoanelor din etapa a doua. Cum pe platforma de vaccinare apar trei centre, înscrierile permise au fost pentru cele trei fluxurile de vaccinare. Din păcate, la Lugoj funcționează, în momentul de față, doar un centru, la spital. Încă două, care sunt pregătite la Sala de sport „Lavinia Milosevici” nu au fost deschise încă, ceea ce a dus la o situația neplăcută. La centrul de la spitalul din Lugoj, zeci de persoane au așteptat să le vină rândul la vaccinare, personalul nu a reușit însă să facă față la toate programările.
Ionuț Cocoș, directorul unității medicale din Lugoj a transmis că toate persoanele înscrise vor fi vaccinate.
„Vom face eforturi ca toate persoanele înscrise pe platformă să fie vaccinate. Dacă situația o impune, o să fie contactate telefonic pentru reprogramare în timp util. Pentru orice informații suplimentare, oamenii ne pot suna la 0786.397.206”, ne-a transmis conducerea Spitalului „Dr. Teodor Andrei”.
Cele două centre de la Sala de sport „Lavinia Milosovici”, ar urma să fie deschise la sfârșitul săptămânii, atunci când vor avea asigurat și personalul necesar.
-
Administrație3 zile în urmă
Ce averi au noii consilieri locali ai Lugojului, proaspăt investiți în funcție cu ocazia alegerilor locale
-
Social3 zile în urmă
Lugojeanul Aris Marta a fost operat la Viena. Mesajul emoționant postat după intervenție
-
Socialo zi în urmă
Două focare noi de coronavirus la Lugoj. Parte din cei afectați vor fi vaccinați de echipe mobile de imunizare