Connect with us

Actualitate

Rețea de trafic de persoane în Timiș. Migranții erau luați din Turcia și ajutați să ajungă în Occident

Publicat

în

În această dimineață, polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Timiș, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T.- S.T. Timiș, au efectuat 16 percheziții, pe raza județelor Timiș, Arad și în municipiul București, pentru destructurarea unei grupări infracționale organizate în trafic de migranți.

RETIM

În fapt, pe raza județelor Timiș și Arad, de la începutul anului 2019 și până în prezent, ar fi acționat un grup infracțional organizat, ce avea drept scop racolarea, îndrumarea, cazarea și transportul de migranți originari din Orientul Mijlociu, către state din Vestul Europei.

Modul de acțiune al grupării infracționale

Din cercetările efectuate a reieșit faptul că membrii grupării făceau parte dintr-o vastă rețea de trafic de migranți, constituită la nivel european.

Rețeaua și-ar fi dezvoltat cu timpul segmente naționale, în fiecare dintre statele de tranzit de pe ruta tradițională de migrație.

Segmentele naționale ale rețelei de trafic de migranți ar fi fost coordonate de lideri zonali, cetățeni de origine arabă, cu reședința în state din Europa.

Migranții ar fi fost grupați, într-o primă fază, pe teritoriul Turciei, de unde membrii grupării le-ar fi asigurat apoi transportul către România, prin Bulgaria și Serbia.

În Serbia, gruparea infracțională ar fi avut membri cu rol în asigurarea călăuzirii migranților peste frontiera de stat cu România.

După introducerea frauduloasă a migranților în România, aceștia ar fi fost transportați până în Timișoara, Arad sau localitățile limitrofe, unde ar fi fost cazați în diferite imobile, până la momentul organizării trecerii frontierei cu Ungaria și transportării acestora mai departe către destinațiile finale din Vestul Europei.

8 membri ai grupării infracționale, conduși la audieri

În urma perchezițiilor, au fost ridicate 12 telefoane, iar la una dintre locații, respectiv în comuna Macea, din județul Arad, a fost depistat un grup de 12 migranți de origine afro-asiatică (10 bărbați, o femeie și un copil).

8 persoane, cu vârste între 21 și 47 de ani, au fost conduse pentru audieri la sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timișoara.

În cauză se efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat și trafic de migranți.

La activități au participat și polițiști din Arad și București, polițiști de frontieră din Timișoara și jandarmi.

Click pentru comentarii

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Consiliul Județean Timiș cere chirie pentru clădirea unde funcționează patru instituții din Lugoj

Publicat

în

Consilierii județeni au aprobat scoaterea la licitație pentru închirierea spațiilor din imobilului în care funcționează Poliția Locală, Casa de Pensii, Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă și Inspectoratul Teritorial de Muncă.

RETIM

Instituțiile respective și-au desfășurat încă din 2016 activitatea în acest sediu, fără să plătească niciun ban. Acest lucru nu mai este posibil acum, potrivit codului administrativ, susține președintele CJ Timiș, Alin Nica.

„Nu putem să atribuim în folosință gratuită clădirile din domeniul public, singura forma de cedare a dreptului de folosință este prin închiriere. Toate instituțiile care au nevoie de spațiu trebuie să plătească o chirie către bugetul județului Timiș”, spune Nica.

Potrivit deciziei consilierilor județeni, spațiile vor putea fi închiriate pentru 5 ani, cu posibilitate de prelungire a contractului, iar prețul minim de la care pornește licitația este 17 lei/mp/lună.

Citiţi mai departe

Actualitate

O secție a spitalului din Lugoj, contaminată. Mai mulți pacienți și personalul medical au fost infectați

Publicat

în

FOTO Arhiva

Secția de Interne a Spitalului Municipal „Teodor Andrei” din Lugoj a fost contaminată cu coronavirus. Opt persoane au fost infectate. Dintre acestea, patru sunt pacienți iar restul personal medical. Ionuț Cocoș, directorul unității lugojene, a confirmat situația pentru Lugojeanul.ro. „E adevărat. În momentul de față, am demarat o anchetă împreună cu epidemiologul spitalului. Momentan mai multe amănunte nu pot să vă dau”, a declarat Cocoș.

RETIM

„Din ancheta epidemiologica preliminară s-a confirmat faptul că 4 cadre medicale și 4 pacienți internati sunt positivi.Personalul medical depistat pozitiv pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 se afla în izolare la domiciliu iar pacienții sunt sub strictă supraveghere medicală. Secția a fost dezinfectată și urmează ca întregul personal al acesteia să fie testat pentru un plus de siguranță.Focarul se afla în supraveghere epidemiologica”, ne-a comunicat Cornelia Bubatu, purtătorul cuvânt al DSP Timiș.

Situația epidemiologică, la nivelul județului Timiș, în contextul pandemiei COVID-19, se prezintă astfel:
Numărul de anchete epidemiologice efectuate în ultimele 24 de ore : 116

Menționăm că la aceasta dată, 8 focare sunt active și se află în supraveghere epidemiologică.

CENTRUL DE RECUPERARE ȘI REABILITARE NEUROPSIHIATRICĂ SINERSIG– 32 cazuri confirmate – Focar în supraveghere
CĂMIN PRIVAT PENTRU PERSOANE VÂRSTNICE DUMBRĂVIȚA – 27 cazuri confirmate – Focar în supraveghere
CĂMIN PRIVAT PENTRU PERSOANE VÂRSTNICE COMLOȘU MARE – 48 cazuri confirmate – Focar în supraveghere
CĂMIN PRIVAT PENTRU PERSOANE VÂRSTNICE GIROC – 9 cazuri confirmate – Focar în supraveghere
SPITALUL DE PSIHIATRIE JEBEL – 23 cazuri confirmate – Focar in supraveghere
CENTRUL DE RECUPERARE SI REABILITARE NEUROPSIHIATRICĂ LUGOJ – 13 cazuri confirmate – Focar in supraveghere
CENTRUL DE PLASAMENT LUGOJ – 3 cazuri confirmate – Focar in supraveghere
SPITALUL MUNICIPAL LUGOJ-SECȚIA INTERNE – 8 cazuri confirmate – Focar in supraveghere
Direcţia de Sănătate Publică Timiș, prin personalul de specialitate urmărește și monitorizează cu deosebită atenție evoluția situației infecției cu noul coronavirus, la nivelul județului Timiș.

 

 

Citiţi mai departe

Actualitate

Primarul Lugojului etichetat ca „dictator” de o organizație pentru apărarea drepturilor omului

Publicat

în

Reprezentanții Ligii Dreptății Împotriva Corupției și Abuzurilor din România îl pârăsc din nou, pentru a treia oară, Consiliului Local Municipal pe primarul Lugojului. Claudiu Buciu a pus în vedere acestei organizații să părăsească spațiile pe care le ocupă ilegal în clădirea Primăriei Lugoj.

RETIM

Reprezentanții LDICAR, deși recunosc că nu au niciun document încheiat legal pentru spațiul pe care-l ocupă, consideră că este dreptul lor să aibă sediul în imobilul respectiv.

În adresa transmisă Consiliului Municipal Lugoj, cei de la LDICAR arată că, deși i-au transmis primarului documente privind activitatea lor, acesta nu vrea să le ia în considerare și nu renunță la evacuarea asociației.

„Se observă vizibil, ura, răzbunarea (nu cunoaștem motivul) și încearcă calitate de dictator pe care și-a însușit-o a proprietății, a comunității și poate dicta orice dorește. Nu cunoaște real organizația civică neguvernamentală și faptul că reprezintă societatea civică, tocmai cei care zic că l-au votat”, arată reprezentanții asociației în adresa transmisă Consiliului Local Municipal.

În același document, organizația recunoaște că în ultimii ani a ocupat spațiul „la mica înțelegere” cu fostul primar, fără să aibă un contract sau să plătească o chirie.

Citiţi mai departe
Publicitate

Cele mai citite