Podul de la Tapia, construit în secolul al XVIII-lea, este închis oficial traficului din 23 noiembrie 2023. Decizia a fost luată după constatarea unei fisuri diagonale în structura de rezistență a podului, care punea în pericol siguranța celor care ar fi dorit să-l traverseze, existând un risc semnificativ de prăbușire, arată Tion.ro
Traficul este deviat pe ruta varianta de ocolire a municipiului Lugoj – DN 6 – Criciova și retur, conform semnalizărilor instituite pe traseu, însă nimeni nu respectă această reglementare. Potrivit reprezentanților administrației județene, traficul va rămâne închis până la finalizarea lucrărilor de modernizare a podului.
În noiembrie anul trecut, Consiliul Județean Timiș declara că proiectul de refacere a podului se afla în faza de autorizație de construire. Acum, aceștia afirmă că urmează să fie desemnat un constructor pentru lucrările de modernizare.
„La podul de la Tapia, până în prezent s-au făcut documentațiile în vederea obținerii avizelor și autorizațiilor necesare începerii lucrărilor. În prezent este în curs procedura de evaluare a ofertelor depuse pentru desemnarea constructorului”, au declarat, la solicitarea Tion, reprezentanții Consiliului Județean Timiș.
Construit în cadrul marelui proiect de sistematizare al Banatului al Imperiului Habsburgic, podul de la Tapia rămâne un element important al patrimoniului cultural, așteptând acum să fie restaurat pentru a putea fi utilizat din nou în condiții de siguranță