Renovarea unei grădinițe din cartierul „JC Drăgan” din Lugoj a stârnit un val de nemulțumiri în rândul localnicilor, după ce muncitorii au lăsat lucrarea neterminată și toate geamurile acoperite de mortar. Din cauza materialelor aruncate pe ferestre, acestea au devenit imposibil de curățat și trebuie înlocuite.
„Au lucrat și nu prea au lucrat. Au lăsat totul vraiște și au plecat. Pe lângă faptul că nu au fost meseriași, și-au mai bătut și joc. Uitați-vă la geamuri cum arată. Au încercat să le curețe, dar mortarul ăla nu se mai duce. La mine acasă, dacă făcea cineva așa ceva, îl scoteam afară. Aici își permit că e la stat, fonduri de la UE. De câteva luni nu mai lucrează nimeni”, spune un pensionar din zonă, care a urmărit cum s-a desfășurat lucrarea încă de la început.
Localnicii susțin că au anunțat și Primăria Lugoj, cea care plătește lucrarea, dar nu s-a sesizat nimeni.
Proiectul de reabilitare a imobilului a fost finanțat cu peste 4,3 milioane de lei din Fondul pentru Mediu, prin Programul privind creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei. După finalizare, aici ar trebui să funcționeze o grădiniță și o creșă. Lucrările au început anul trecut, în luna octombrie, și ar trebui să fie gata anul viitor, în octombrie. Doar că de câteva luni nu mai lucrează nimeni.
Primarul municipiului Lugoj, Călin Dobra, spune că există un blocaj cu proiectantul și că în aceste zile se caută soluții. Cât despre felul în care s-au desfășurat lucrările, consideră că este inacceptabil și că responsabilitatea pentru remedierea problemelor revine constructorului. „Le dau dreptate oamenilor din zonă, nu este în regulă. Dar, în același timp, noi suntem în faza de execuție a lucrărilor, iar constructorul are responsabilitatea ducerii la bun sfârșit a proiectului. Este un proiect care s-a blocat momentan din cauza proiectantului și am trimis o echipă de la Primăria Lugoj la proiectant, la Timișoara, să vedem cum putem debloca această situație. Vă asigur că, în momentul în care se va preda acest obiectiv finalizat, toate lucrările vor fi conforme cu proiectul și nu se pune problema de a avea geamuri pătate sau acoperite de materiale de construcție pe care constructorul să nu fie în stare să le curețe sau să le protejeze. Le vor schimba pe cheltuiala lor,” a declarat Călin Dobra.