Iulius Mall

Razie în municipiul Lugoj și în comunele limitrofe. Au fost aplicate 148 de sancțiuni

polițiștii rutieri polițiștii rutieri

polițiștii rutieriPoliţiştii lugojeni au acționat pe raza municipiului şi pe raza celor 3 secţii rurale în două etape, în scopul menţinerii unui climat de ordine şi siguranţă publică, aplicând 148 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 84.890 de lei.

În data de 01 spre 02 februarie a.c., poliţişti municipiului Lugoj împreună cu cei din cadrul celor 3 secții rurale, au acţionat, pe raza municipiului Lugoj şi pe raza celor 3 secţii rurale, pentru îmbunătăţirea climatului de siguranţă civică, prevenirea activităţilor infracţionale, creşterea vizibilităţii elementului poliţienesc şi reducerea riscului rutier.

Publicitate

Astfel, au fost organizate acţiuni cu caracter preventiv-reactiv, la care au participat poliţişti de ordine publică, rutieră, reprezentanţi ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Timiş, Protecţia Consumatorului, lucrători din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Banat și lucrători din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale Timiș.

Etapa I a avut loc între orele 18.00 – 22.00, ocazie cu care s-a acționat pe DJ 609 B, DJ 592 D, DJ 680, DJ 584, DN 6 și municipiul Lugoj, în scopul depistării și sancționării conducătorilor auto care încalcă prevederile legale.

Etapa a II-a avut loc între orele 22.00 – 02.00, ocazie cu care au fost organizate acțiuni cu caracter preventiv-reactiv, cu scopul de a preveni şi combate principalele cauze generatoare de accidente.

Efectivele au acţionat pentru verificarea legalității funcționării unităților comerciale, depistarea conducătorilor auto care nu respectă regimul legal de viteză și pentru creșterea vizibilității elementului polițienesc, prevenirea accidentelor de circulație și a faptelor antisociale.

Astfel, au fost controlate 24 de unități comerciale, polițiștii legitimând 941 de persoane şi controlând 669 de autovehicule.

În urma acțiunilor întreprinse,  polițiștii au constat 5 fapte de natură penală și au aplicat 148 de sancţiuni contravenţionale.

Valoarea totală a sancţiunilor aplicate este de 84.890 de lei.

Ca măsură tehnico – administrativă, poliţiştii au reţinut în vederea suspendării 5 permise de conducere si au retras 12 certficate de înmatriculare.

 

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate