Iulius Mall

Proprietarii de cabane și terenuri din zona Lacului Surduc își scot bunurile la vânzare pe internet

După ani de amăgiri din partea autorităților, proprietarii de vile sau cabane de vacanță de pe malurile Lacului Surduc, unul dintre punctele turistice importante ale Timișului, încep să își scoată proprietățile la vânzare. Deoarece nu dispun de necesități de bază sau de proiectele de dezvoltare ale zonei promise de către autorități, aceștia au decis să-și încerce norocul pe piața imobiliarelor.

Publicitate

Una dintre cabanele recent puse la vânzare costă 50.000 de euro și dispune de baie, pentru care proprietarul a tras apă și asigurat canalizarea. Casa vine cu o curte mare cu gazon, grill, garaj, barcă, living mare, două dormitoare și terase, fiind ideală pentru relaxare sau pentru petrecerea weekend-urilor pe malul lacului.

O altă proprietate complet mobilată, cu baie, living, bucătărie, 3 dormitoare, mansardă, terasă, garaj, dar și cu apă și curent asigurate tot de către proprietar, în suprafață de 225 mp, se vinde la 45.000 de euro.

Și proprietarii de terenuri din zonă încep să se dea bătuți și să își scoată la vânzare parcelele, renunțând la ideea că Surducul va deveni vreodată zona turistică promisă de aleși. Unul dintre proprietarii de terenuri vinde două parcele. Una are 2.400 mp, front de 53 m și costă 20.000 de euro, iar a doua are 1.334 mp, front de 15 m, ieșire la lac de 19 m și costă 30.000 de euro.

sursa foto: OLX/Storia.ro

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate