Iulius Mall

Proiectele lui Claudiu Buciu pentru Educație. Școli noi și investiții masive în cele existente

Candidatul PNL la funcția de primar pune un accent deosebit pe dezvoltarea sistemului de educație din Lugoj. Claudiu Buciu spune că Primăria Lugoj trebuie să facă o prioritate din sistemul local de învățământ.

“Copiii din Lugoj trebuie să beneficieze de acea educație care le va permite cea mai ușoară integrare în societate. Trebuie să ne pregătim copiii pentru a face față unei concurențe tot mai mari, practic fără granițe. Globalizarea aduce și beneficii, dar și o concurență tot mai mare pe piața forței de muncă, iar copiii noștri trebuie să fie foarte bine pregătiți pentru a putea răzbate și pentru a avea o viață cât mai bună.  Când spunem educație ne referim atât la cunoaștere cât și la modul cum conviețuim, la modul cum respectăm regulile comunității în care trăim, la cei șapte ani de acasă, dar și la respectul reciproc pe care trebuie să ni-l purtăm de-a lungul întregii vieți. Trebuie să ne educăm copiii astfel încât ei să simtă că aparțin, cu toții, unei comunități care este a tuturor și fiecăruia dintre noi. Dacă nu vor simți asta, dacă nu vor avea grijă de tot ce ne aparține ca și comunitate, practic, nu vom avea o comunitate, ci ne vom privi ca și cum am fi străini unii de alții”, spune Buciu.

Publicitate

Candidatul PNL spune că va face tot posibilul ca, odată odată ajuns primar să convingă tot mai mulți tineri să rămână în municipiul de pe malurile Timișului.

“Aici vor găsi un oraș curat, sigur, cu un sistem sanitar de încredere, cu școli bune, cu locuri de muncă bune, în care, la rândul lor, vor dori să-și crească copiii. Mulți dintre noi am plecat în pribegie pentru că ne-am dorit mai binele copiilor noștri, e vremea să facem Lugojul atât de atractiv încât tot mai puțini să caute bunăstarea și binele copiilor lor în altă parte. Principala prioritate a Echipei PNL, dacă va fi aleasă, este să investească masiv în EDUCAȚIE”, spune candidatul PNL.

Buciu este de părere că  educației este strâns legată de calitatea dascălilor și a metodelor de predare, fapt pentru sunt necesare investiții și în formarea cadrelor didactice, în pregătirea permanentă a acestora pentru o mai bună adaptare a predării la cerințele actuale.

“În prezent avem șapte grădinițe cu program prelungit și opt cu program normal. În viziunea noastră, a Echipei PNL, toate grădinițele trebuie să fie cu program prelungit. Avem grădinițe dimensionate efectiv la întâmplare, fără a urmări un criteriu de eficiență în actul de educație corelat cu criteriul eficienței administrativ-financiare. Astfel, avem grădinițe care pregătesc 27 (PN 7) sau 29 (PP 7) de copii, dar și grădinițe care pregătesc 40 (PN 13) de copii, ori chiar 115 (PP2). Avem grădinițe care pregătesc un număr mic sau mediu de copii și care se regăsesc (geografic vorbind) amplasate la o distanță foarte mică una de alta. Nu ar fi mai eficient să construim o grădiniță nouă, care să le integreze pe toate trei? Am reduce și costurile cu chiria pe care le avem cu una dintre acestea. Acolo unde este posibil și unde vom construi instituții de învățământ noi, vom integra activitățile creșelor, grădinițelor și pe cele ale școlilor cu clasele I-IV. Ne dorim grădinițe cu spații verzi mari, cu locuri de joacă moderne, cu mici grădini în care copiii să sădească plante pentru a le urmări evoluția. În același timp ne dorim grădinițe cu spații și dotări moderne, care să-i pregătească pe copii pentru o era complet digitalizată. Ne propunem să construim două instituții cu creșă și grădiniță noi, de la zero, în următorii patru ani”, arată Buciu, care este de părere că trebuie  acordată o atenție crescută educatorilor și învățătorilor, formatorilor inițiali ai educației copiilor.

Învățământul pentru clasele I-VIII

Școlile gimnaziale din Lugoj suferă din cauza scăderii numărului de elevi.

“Reorganizarea și modernizarea acestora trebuie să se petreacă rapid. Ne-am propus ca în următorii patru ani să construim două instituții noi de învățământ, în care copiii să fie îngrijiți și educați din primul an de creșă și până în clasa a IV-a. Toate aceste forme de îngrijire și învățământ trebuie să fie organizate cu program prelungit, respectiv cu programe after-school, astfel încât părinții să aibă posibilitatea de a-i lăsa în grija personalului specializat, până la finalizarea programului lor de muncă. Una din cele două instituții va fi construită în Cartierul Eftimie Murgu (Balta Lată), iar cealaltă în zona de est a Lugojului (cartierele Ștrand sau Stadion).

De asemenea, ne propunem să extindem spațiile destinate învățământului ce deservesc în prezent Școala Gimnazială numărul 4 (inclusiv prin achiziția de terenuri sau clădiri adiacente), urmând ca, după extinderea acestora – prin construcția de clădiri noi, să o comasăm cu Școala Generală 3. Din păcate, în prezent, în această școală învață doar 284 de elevi, numărul fiind în scădere de la an la an. Spațiile destinate învățământului în această școală sunt insuficiente și în prezent, iar baza materială lasă de dorit tocmai din cauza lipsei de spații. Copiii nu pot fi privați de activități esențiale procesului de formare, ori nu pot practica sportul în spații total inadecvate ori în care le este pusă în pericol integritatea fizică. Școala Gimnazială numărul 1 va trece prin același proces de extindere și modernizare, urmând să aibă aceeași structură (creșa, grădiniță – ambele cu program prelungit, școala pentru clasele I-IV). Vom încerca achiziționarea terenurilor aferente inițial Școlii Gimnaziale numărul 1 și care au fost retrocedate, pentru a crea o bază educațională integrată și funcțională la standardele actuale.

În prezent, în Lugoj studiază 2.968 de copii în școlile gimnaziale cu clase I-VIII (inclusiv școala de muzică și școala din Măguri), distribuiți în șapte locații. În plus, la liceele teoretice mai studiază încă 455 de elevi (clasele V-VIII). În total avem 3.423 de copii în clasele I-VIII, din care 1.836 în clasele I-IV și 1.587 în clasele V-VIII. Distribuția acestora este, din nou, haotică și fără să țină cont de cerințele reale și obligatorii care sunt necesare desfășurării unui proces de învâțământ care are ca scop obținerea performanței. Crearea de școli noi, extinderea și modernizarea celor existente, este un demers obligatoriu, pentru a ne adapta sistemul de învățământ la nevoile actuale și viitoare”, susține Buciu

Candidatul PNL este de părere că nivelul de pregătire și dotările școlilor trebuie să fie sensibil egale, astfel încât părinții să nu mai fie nevoiți să alerge după o școală sau după un învățător mai bun, ci să găsească toate acestea în cea mai apropiată școală. În ciuda tuturor piedicilor (legislative sau politice) vom încerca să alocăm un număr cât mai mic de copii grupelor (de creșă sau grădiniță) și claselor (I-VI și V-VIII), astfel încât aceștia să beneficieze cât mai mult de orele de pregătire, chiar dacă pentru acest demers vom avea nevoie de mai multe cadre didactice decât avem în prezent. Reorganizarea instituțiilor de învățământ va ține cont și de acest scop: mai mult personal didactic pentru o mai bună pregătire a copiilor.

“Datoria noastră nu este să pregătim genii, ci să pregătim foarte bine marea majoritate a copiilor, în funcție de capacitățile și aptitudinile acestora. Nu toți copiii sunt la fel, dar fiecare trebuie să fie pregătit astfel încât sa aibă șansa unei vieți normale. Indiferent de starea materială a familiilor din care provin, copiii noștri trebuie să fie educați în sistemul public de învățământ astfel încât să nu existe diferențe, toți trebuie să aibă șanse egale iar pentru asta toți trebuie pregătiți la fel de bine”, spune Buciu.

Claudiu Buciu spune că mesele trebuie să fie gratuite pentru elevi, servite în cadrul programelor prelungite ori de after school. În cadrul programelor after-school Buciu vrea să pună accent, pe lângă rezolvarea temelor, pe pregătirea copiilor în următoarele discipline: matematică, informatică – utilizarea computerului și limbi străine – în principal engleză și germană.

Învățământul Liceal

În Lugoj funcționează două Licee Teoretice (retrogradate de la statutul de Colegii Naționale), respectiv ”Coriolan Brediceanu” și ”Iulia Hașdeu” dar și două Licee Tehnologice, respectiv ”Valeriu Braniște” și ”Aurel Vlaicu”. În plus, inițiativa privată a dus și la nașterea și funcționarea Liceului Teoretic ”Harul”, cu rezultate bune, având în vedere condițiile grele în care aceste activități private se susțin din punct de vedere financiar.

Lugojul a pierdut, din lipsa de viziune și de interes, o școală importantă pentru orice comunitate responsabilă față de nevoile sale reale, respectiv Liceul cu profil agricol ”Ștefan Odobleja”. După 100 de ani de funcționare, decidenți politici iresponsabili au spus stop.

Ce observăm însă este faptul că spațiile destinate activităților de învățământ sunt foarte diferite, atât ca dimensiuni, cât și ca dotari. La fel și rezultatele obținute de elevi. Mai mult, conform datelor existente la Inspectoratul Școlar Judetean, spre exemplu, la Liceul Tehnologic Valeriu Braniște, 58% dintre elevi nu provin din Lugoj (situația este cel puțin similară la Liceul Tehnologic Aurel Vlaicu). La Liceul Teoretic Iulia Hașdeu însă, doar 24% provin din afara Lugojului.

“Considerăm că viitoarea administrație a Lugojului va trebui să aibă cel puțin următoarele priorități, legate de învățământul liceal, teoretic și tehnologic:

Identificarea specializărilor care pot oferi elevilor o șansă mai mare de integrare pe piața locală a muncii 

Conform datelor Institutului Național de Statistică, în 2018 în Lugoj se înregistrau 14.493 de salariați. Cei mai mulți dintre aceștia (1.190 de persoane) erau angajați în domeniul ”Tăbăcirea şi finisarea pieilor; fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnaşamentelor şi încălţămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor”. După plecarea principalilor investitori în domeniul producției de încălțăminte (chiar în cursul anului 2018), este foarte probabil ca numărul angajaților în acest domeniu să fi scăzut semnificativ. Astfel, în prezent, nu mai este util să ne pregătim copiii pentru a activa în acest domeniu.

Iată însă ce alte meserii practicate în Lugoj mai sunt  relevante ca număr de angajați care le practică: Fabricarea altor produse din minerale – 838 de angajați; Fabricarea echipamentelor electrice – 809 angajați; Comerț cu amănuntul – 765 de angajați; Transport – 520 de angajați; Comerț cu ridicata – 450 de angajați; Restaurante și alte servicii de alimentație – 281 de angajați; Lucrări speciale de construcții – 227 de angajați; Construcții de clădiri – 272 de angajați; Fabricarea de mobilă – 357 de angajați;     Fabricarea produselor din cauciuc și mase plastice – 251 de angajați; Prelucrarea lemnului – 279 de angajați; Fabricarea articolelor de îmbrăcăminte – 328 de angajați; Fabricarea produselor textile – 349 de angajați; Industria alimentară – 222 de angajați; etc.

Dacă comparăm aceste domenii în care se regăsesc cei mai mulți dintre angajații din Lugoj cu specializările Liceelor tehnologice din oraș, vom constata că acestea pregătesc elevii doar pentru o parte din locurile de muncă deja existente și cât de cât sigure. În timp ce Liceul Tehnologic Aurel Vlaicu pregătește: tehnicieni în activități economice; tehnicieni operatori – tehnică de calcul; mecanici auto; zidari, pietrari, tencuitori; mecanici utilaje și instalații în industrie; tehnicieni mecanici pentru întreținere și reparații; tehnicieni transporturi; tehnicieni electrotehniști; tehnicieni electromecanici auto și asistenți de gestiune, Liceul Tehnologic Valeriu Braniște pregăteșt elevii pentru următoarele meserii: tehnician operator roboți industriali; tehnician în turism; tehnician în gastronomie; tehnician în industria textilă; tehnician în activități economice; comerciant-vânzător; bucătar; ospătar-chelner, vânzător în unntăți de alimentație publică; cofetar-patiser; confecționer produse textile; frizer-coafor-manichiurist-pedichiurist.

Împreună cu persoanele direct implicate vom crea grupuri de dialog la nivel local, al căror obiectiv principal va fi acela de a stabili o strategie pe termen scurt, mediu și lung cu privire la structura învățământului tehnologic, astfel încât să maximizăm rezultatele bune obținute până în prezent dar și să găsim modalitățile cele mai bune de adaptare la ceea ce va urma pe piața muncii. Desigur, va fi necesar să apelăm și la specialiști externi cu experiență în acest domeniu. Trebuie să ne punem de acord cu privire la demersurile ulterioare, fără să neglijăm faptul că avem deja un corp didactic pregătit pentru a instrui elevii în procesul de formare necesar practicării anumitor meserii. Diversificarea specializărilor trebuie să pornească de la ce avem deja și are cea mai mare importanță în acest proces: cadrele didactice formatoare. Baza materială, specializarea suplimentară a cadrelor didactice rămân componente adiacente ce trebuie sprijinite financiar de către administrația locală. Deasemenea trebuie să identificăm meseriile care pot aduce salarii mai mari elevilor (când vor fi în câmpul muncii) prin natura lor și în care putem să-i pregătim cu ajutorul bazei materiale și a corpului de cadre didactice pe care le avem deja.

Liceele Teoretice trebuie să-și adapteze, deasemenea, specializările la piața forței de muncă, dar și la posibilitățile cele mai apropiate și sustenabile de desăvârșire a carierei elevilor. Astfel, având în vedere apropierea de Timișoara care este un centru universitar de mari dimensiuni, este de preferat să pregătim elevii la acele materii care le asigură accesul mai ușor în universitățile apropiate, dar și o mai bună pregătire pentru momentul în care vor urma cursurile acestor universități.

Va trebui să găsim acele modalități prin care elevii plecați din liceele noastre și care au absolvit diverse facultăți, să poată fi integrați pe piața forței de muncă (ce necesită studii superioare) din Lugoj. Altfel, Lugojul se va depopula mai accentuat.

Comasarea celor două licee tehnologice și extinderea specializărilor 

Este singura șansă pe care o avem în fața schimbărilor accelerate de pe piața muncii. Intenția noastră este de a construi spații noi în incinta Liceului Tehnologic Valeriu Braniște (pentru că aici există spațiu disponibil), astfel încât pregătirea în comun a elevilor să fie mai eficientă, accesul la laboratoare și ateliere fiind mai facil, iar posibilitatea de a avea norme complete a dascălilor fiind mai crescută. Sigur, repet, vor dispărea un post de director sau de contabil de liceu, însă calitatea pregătirii elevilor va avea de câștigat. Extinderea specializărilor se va face ca urmare a unor consultări largi și a unor analize cu privire la identificarea acestora dar și cu privire la posibilitatea folosirii resurselor existente (cadre didactice deja specializate, spații de învățământ adecvate, o piață a muncii deja existentă). Intenția noastră este aceea de a crea noi specializări în domeniul agricol, însă o decizie finală trebuie luată întemeiat.

Înființarea unor asociații de dezvoltare intercomunitară care să aibă ca scop susținerea și dezvoltarea actualei infrastructuri educaționale 

Așa cum am arătat mai sus, în special cu privire la liceele tehnologice, mai mult de 50% din elevi provin din localitățile din jurul Lugojului. Pentru a avea acces mai ușor la finanțări, vom încerca constituirea acestor asociații în care să atragem toate localitățile din estul județului și din care vin copii la studiu în Lugoj. În prezent Lugojul investește singur în toată această bază materială, fapt pentru care trebuie să găsim modalități pentru a beneficia de aceste investiții făcute și în educația copiilor care nu sunt din Lugoj. Cea mai bună modalitate de a ”recupera” aceste investiții este aceea prin care acești copii ar urma să-și găsească locuri de muncă în Lugoj, să plătească taxe și impozite în Lugoj și, de ce nu, să se stabilească în Lugoj.

În privința liceelor teoretice, considerăm că acestea trebuie să-și extindă activitatea și spațiile, urmând să asigure și pregătirea elevilor din clasele V-VIII 

S-a dovedit, prin rezultatele obținute în ultimii ani, faptul că liceele teoretice pot pregăti bine și copiii din clasele V-VIII. Tot acest proces de tranziție trebuie făcut treptat, pas cu pas, astfel încât să ne asigurăm că reușitele de până în prezent, vor continua. Intenționăm să creăm cât mai multe locuri de școlarizare pentru clasele V-VIII în cadrul liceelor teoretice. În acest scop vom regândi împarțirea spațiilor destinate predării în prezent și vom căuta soluții de a finanța construcția de noi spații destinate învățământului pentru aceste clase.

Pe termen lung, având în vedere rezultatele obținute până în prezent de Școala Gimnazială de Muzică ”Filaret Barbu”, ne-am dori înființarea unui Liceu de Muzică 

Tradiția Lugojului în acest domeniu nu va putea fi perpetuată fără ca noi să devenim un etalon în pregătirea copiilor. Poate părea un obiectiv îndrăzneț, însă este unul realizabil pentru că deja, ceea ce s-a construit până în prezent, ne asigură șansele, dar și obligația de a merge mai departe și de a avea succes în acest demers.

Modernizarea și extinderea corpului vechi de clădire ce aparține Liceului Teoretic Coriolan Brediceanu

Modernizarea și extinderea cu un nou corp de clădire a Liceului Teoretic Iulia Hașdeu, inclusiv prin achiziția de noi imobile în vecinătatea acestuia

În finalul acestei secțiuni, dorim să insităm asupra unor măsuri organizatorice pe care dorim să le implementăm încă de anul viitor:

– degrevarea managerilor instituțiilor de învățământ de sarcinile ce nu au legătură directă cu activitatea școlară. În mod concret, vom prelua toate atribuțiile pe care le au managerii în prezent și care privesc activități de gospodărire administrativă a instituțiilor de învățământ, respectiv: achiziția de materiale didactice, consumabile, servicii, lucrări de reparații și întreținere, etc. și transferul acestora către un serviciu specializat al primăriei; externalizarea anumitor servicii (ex. curățenie) către o entitate publică ce va funcționa sub coordonarea consiliului local și care va deservi toate instituțiile de învățământ din oraș. Ne dorim ca managerii să-și dedice mai mult timp activităților legate strict de procesul de învățământ. Ne dorim să scădem cheltuielile de funcționare și să standardizăm serviciile prestate la un nivel ridicat, iar asta se poate face doar printr-o gestiune comună și atent reglementată și urmărită;

interzicerea colectării de bani pentru ”fondul clasei”, în scopul efecutării de reparații în clase sau în scopul achiziției de mobilier pentru clase. Părinții plătesc taxe și impozite la bugetul local, inclusiv pentru ca spațiile dedicate învățământului să beneficieze de investiții suficiente. Faptul că actuala administrație nu a fost capabilă să asigure spații corespunzătoare pentru învățământ nu este vina părinților;

– oferirea de burse de merit excepționale și de sprijin financiar pentru copiii cu nevoi materiale deosebite;

renovarea tuturor sălilor de clasă care vor primi elevi în clasa pregătitoare începând cu anul școlar 2021-2022, urmând ca procesul să continue și în anii următori, an de an până la renovarea tuturor sălilor de clasă;

renovarea grupurilor sanitare din toate instituțiile de învățământ până la începutul anului școlar 2021-2022;

– demararea unui program intens de conștientizarea a copiilor cu privire la importanța colectării selective a deșeurilor și implementarea acestuia, cu strictețe, în toate instituțiile de învățământ;

digitalizarea accelerată a tuturor instituțiilor de învățământ;

integrarea reală a copiilor din Măguri în sistemul educațional din Lugoj. Considerăm că menținerea sistemului în care copiii din Măguri se pregătesc separat de copiii din Lugoj nu-i ajută sub nicio formă să se integreze. În acest scop, vom desființa școala din Măguri și vom asigura transport gratuit, zilnic, spre și dinspre orice școală din Lugoj vor dori, tuturor copiilor din Măguri;

transport gratuit spre și dinspre școală pentru copiii din Herendeștiului și din Pohalma;

– demararea de consultări cu cadrele didactice ce predau la cele două licee teoretice din Lugoj și cu conducerile acestora, în scopul identificării măsurilor și demersurilor necesare ca acestea să redobândească statutul de colegii naționale în cel mai scurt timp posibil;

– eliminarea, în totalitate, a decizie politice, din actul de management educațional al instituțiilor de învățământ. Evaluarea permanentă a performanțelor managerilor trebuie să fie singurul criteriu care să stea la baza deciziei de menținere sau schimbare a unui manager.

ÎNVĂȚĂMÂNTUL UNIVERSITAR

Toate comunitățile care beneficiază de existența unei universități în sânul lor, se pot considera binecuvântate. Pentru Lugoj, în mod nesperat, visul unui fiu al Lugojului a devenit realitate doar prin eforturile sale. Nu știm când se va mai naște o șansă ca aceasta pentru orașul nostru. O universitate este practic o perlă a coroanei unui sistem de învățământ, iar pentru Lugoj, pentru o comunitate atât de mică (în comparație cu orașele care găzduiesc marile centre universitare), prezența învățământului universitar este o resursă care poate aduce beneficii majore.

În prezent Universitatea Europeană Drăgan are două facultăți și, din păcate, tot mai puțini studenți. Trebuie să fim conștienți de faptul că, pe piața educației univesitare din vestul Țării, nu putem face față concurenței. Universitățile din Timișoara atrag, prin ofertă, dimensiune și calitate foarte mulți studenți din zona noastră. Universitatea din Reșița, din considerente similare cu cele pe care ar trebui să le luăm și noi în calcul, a intrat într-un parteneriat cu Universitatea Babeș Bolyai din Cluj încă de anul acesta. Șansa noastră, în privința Universității Europene Drăgan este aceea de a intra, la fel, într-un parteneriat cu o mare universitate. Însă decizia, este una pe care în prezent, doar conducerea universității o poate lua. Primăria, în viziunea noastră, trebuie să se implice prin orice ar fi necesar pentru ca acest parteneriat să se nască cât mai rapid.

În privința colaborării cu Universitatea de Medicină și Farmacie Victor Babeș din Timișoara, o colaborare începută de actuala administrație și care trebuie apreciată, considerăm că aceasta trebuie să continue și să fie extinsă. În perspectiva în care, cu siguranță vom avea un spital nou la Lugoj, pregătirea cadrelor medicale aici, va aduce beneficii atât pentru nivelul de calitate al actului medical cât și pentru comunitate, în ansamblu.

Facultatea de Medicină a Universității de Medicină și Farmacie Victor Babeș din Timișoara desfășoară la Lugoj cursurile aferente specializării Asistență Medicală Generală, cursuri cu o durată de patru ani. Din păcate, din cauza condițiilor materiale necorespunzătoare, specializarea Asistență de Profilaxie Stomatologică nu a mai fost autorizată pentru a funcționa la Lugoj și a fost relocată la Timișoara. Primăria are un rol decisiv în a asigura baza materială necesară desfășurării procesului de învățământ, fapt pentru care, în urma consultărilor cu factorii de decizie din cadrul universității, vom conveni cu privire la ce investiții sunt necesare pentru a dezvolta această colaborare, urmând să le realizăm cu prioritate.

Un cămin pentru acești studenți ar fi o investiție care ar sprijini mult învățământul universitar din Lugoj, dar încă nu am identificat o sursă de finanțare pentru acesta, bugetul local fiind și așa foarte apăsat de nevoile stringente pe care le avem în prezent nu poate finanța în prezent un asemenea obiectiv.

Fără investiții masive în educație nu putem avea pretenția să devenim o comunitate civilizată, modernizată, în care bunăstarea să fie regula, iar nu excepția. Toate statele civilizate au înțeles rolul esențial al educației în dezvoltarea lor și toate investesc, masiv și în continuu, în educație. Dacă ne dorim bunăstare, condiții civilizate de trai, o viață mai bună, atunci vom face totul astfel încât copiii să fie foarte bine pregătiți, să fie exigenți cu ei înșiși și cu cei din jurul lor, să fie riguroși în a respecta regulile de conviețuire socială – de la a păstra curățenia pe stradă și până la a fi respectuoși cu semenii lor -, să iubească mediul înconjurător, dar și să fie toleranți și disponibili în a-i ajuta pe cei care într-adevăr au nevoie de ajutor.

Un oraș al școlilor de meserii ar fi un magnet pentru copiii care își doresc o viață mai bună, Lugojul având asigurată prezența investitorilor prin simplul fapt că vor putea găsi aici personal bine calificat. Ne dorim regândirea funcționalității fostului Liceu Agricol, în sensul în care aici va trebui să creăm un campus școlar tehnologic în care să construim spații de învățământ, laboratoare și ateliere în care să transferăm clasele care instruiesc copiii în meserii care pot fi practicate în Lugoj, în întreprinderile existente deja.

Din păcate, în ultimii 30 de ani, la Lugoj s-a reușit construcția de la zero a doar unei singure instituții de învățământ și aceea necesitând mereu reparații din cauza calității proaste a lucrărilor efectuate. Ce s-a modernizat defapt? Mai nimic! Grădinița din Balta Lată, începută acum 13 ani, nu a fost finalizată nici astăzi.

 

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate