Primarul Francisc Boldea a convocat astăzi o şedinţă extraordinară, având pe ordinea de zi 19 proiecte de hotărâri, cele mai multe dintre ele referindu-se la aprobarea organigramei şi a statului de funcţii pentru o serie de servicii şi instituţii din subordinea Consiliului Local.
Boldea a trimis Agenţiei Funcţionarilor Publici o propunere pentru noua organigramă în care vor fi mai multe direcţii decât până acum. Este vorba despre Aparatul de Specialitate al Primarului, Serviciul Public Comunitar Local pentru Evidenţa Persoanelor, Serviciul Public Desfacere, Pieţe, Târguri şi Oboare, Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă, Serviciul Asistenţă Medicală-Învăţământ, Serviciul Public Sere şi Zone Verzi, dar şi de Biblioteca Municipală, Muzeul de Istorie şi Etnografie, Galeria de Artă, Casa de Cultură a Municipiului, Şcoala de Arte, Clubul Sportiv Municipal şi Direcţia de Asistenţă Socială Comunitară. Aceste puncte au fost amânate astăzi, deoarece agenția nu a trimis un răspuns în acest caz.
Celelalte puncte care s-au aflat pe ordinea de z au fost aprobate cu unanimitate de voturi, precum atribuirea unui teren, de 3.000 de metri pătraţi de pe strada Herendeştiului, către Episcopia Greco–Catolică de Lugoj, în vederea construirii unui centru social şi aprobarea documentaţiei de avizare a lucrărilor de reabilitare a faţadelor clădirilor vechi din Piaţa J.C Drăgan, precum şi sediul Poliţiei municipale. Tot astăzi, consilierii locali au votat pentru acordarea Cheii Oraşului primarilor din Jena şi Szekszard.