Connect with us


Actualitate

Primarul Lugojului și-a deschis pagină de Facebook. Ce l-a determinat să ia această decizie

Publicat

în

Primarul Lugojului, Francisc Constantin Boldea, are pagină oficială pe Facebook. Pagina a fost deschisă la sfârșitul lunii trecute și are deja câteva postări. Până în momentul de față a strâns câteva zeci de aprecieri.

Edilul a explicat pentru Lugojeanul.ro că a luat decizia deschiderii acestei pagini din cauza unor „minciuni, aberații”, care se propagă prin intermediul acestei rețele de socializare. „Da, e pagina mea! Am făcut-o pentru că trebuie să existe și o informare corectă, ce poate fi verificată, în afară de minciuni, aberații scrise de unii. Trebuie să fie și un punct de vedere al celor care fac lucrurile în oraș, nu doar al celor care le critică. Apar tot felul de aberații, care depășesc orice limită”, a declarat Francisc Boldea.

Primarul Lugojului susține că pagina este administrată chiar de către el și promite că va răspunde personal la mesajele pe care le primește, cu condiția să fie decente și să nu depășească limita bunului simț.

Click pentru comentarii

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

VIDEO Poliția Lugoj l-a certat. Mihai Stoichescu taie linia dublă continuă pe cea mai circulată stradă din oraș

Publicat

în

Imaginile video cu Mihai Stoichescu, campion național la motocros, care sfidează legea circulației pe centura ocolitoare a orașului nu i-au impresionat pe polițiștii lugojeni. Aceștia spun, într-un răspuns oficial către Lugojeanul.ro, că nu pot face nimic în cazul mediatizat zilele trecute, în care Stoichescu merge în fața unei ambulanțe în misiune și depășește pe linia continuă, pe pod. Tot ce au putut face agenții a fost să îl certe părintește pe sportivul lugojean.

“Șoferul a fost chemat la sediul Poliției Municipiului Lugoj și a fost atenționat cu privire la comportamentul său în trafic”, au precizat cei de la IPJ Timiș.

Șoferul a luat în râs vorbele agenților de la rutieră. Joi seara, imagini noi cu autoturismul lui Mihai Stoichescu au fost surprinse în trafic. Un cititor Lugojeanul.ro ne-a trimis la adresa redacției un scurt clip video în care mașina lui Miță apare pe contrasens, parcată acolo după ce șoferul a tăiat linia dublă continuă pe strada Timișorii,  pe cea mai aglomerată stradă din oraș, la doi pași de sediul Poliției Locale.

Polițiștii spun că nu pot face nimic în acest caz, doar pe baza unor imagini video surprinse de alți participanți la trafic. În trecut, sute de șoferi, chiar și șefi de poliție, au fost amendați sau lăsați fără carnete de conducere după ce au fost surpinși încălcând legea în trafic de către alți șoferi, pe baza unor imagini video realizate de amatori.

Citiţi mai departe

Actualitate

Clădire emblematică a Lugojului, lăsată în paragină ani la rândul, transformată în sediu de birouri și apartamente

Publicat

în

Una dintre clădirile emblematice ale Lugojului s-a transformat într-un sediu de birouri și apartamente. Este vorba despre clădirea fostei prefecturi, lăsată în paragină mai mulți ani de către administrația locală. Într-un final, o companie italienească a cumpărat clădirea și a renovat-o. În câteva luni, primii chiriași vor putea să se mute în spațiile renovate.

Clădirea dispune de spații comerciale și pentru birouri de inchiriat, într-un imobil reprezentativ din vecinătatea Primăriei Lugoj și a Parcului Copiilor. Locația îndeplinește toate condițiile unei clădiri de birouri, este dotată cu sală de evenimente sau conferințe, 3 lifturi și parcare proprie. La parter vor funcționa un restaurant, o cafenea și o farmacie.

Fiecare spatiu de la Palatul Lugoj Real Estate dispune de grup sanitar propriu si contor pentru curent. Spatiile se predau la cheie, complet amenajate. Suprafetele disponbile incep de la 50 mp, pana 825 mp/nivel, iar prețurile pornesc de la 10 euro pe mp pentru birouri. Suprafata totala disponibila depaseste 3.000 mp, iar regimul de inaltime este parter+etaj 1+etaj 2+mansarda.

La subsol si parter sunt disponibile spatii cu destinatie comerciala iar la Etajele 1 si 2 sunt spatii pentru birouri. La Mansarda sunt 13 apartamente de inchiriat.

Citiţi mai departe

Actualitate

LUGOJUL DEZOLANT Reparații care mai mult strică, în stilul administrației Boldea

Publicat

în

În urmă cu două luni, Lugojeanul.ro semnala dezastrul de pe str. T. Grozavescu, stradă aflată în centrul orașului(articol aici) unde bălăriile năpădiseră drumul, iar așa zisele locuri de parcare erau adevărate cratere.

La vreo două zile, o echipă de trei muncitori a apărut cu un utilaj l-a capătul străzii. Ne-am bucurat că apelul nostru a fost văzut de edilul orașului și în sfârșit se iau măsuri. Doar că muncitorii nu au lucrat foarte mult. Acum, nu mai lucrează nimeni, iar peisajul e mai dezolant decât înainte de începerea lucrărilor.

 

 

Citiţi mai departe

Cele mai citite