Iulius Mall

Primarul interimar Bogdan Blidariu vorbește despre demiterea lui Claudiu Buciu

PSD Lugoj a cerut recent primarului interimar Bogdan Blidariu (așa cum am scris aici) să-l demită pe Claudiu Buciu din funcția de manager de proiect pentru construcția noului spital, dar și pe Ionuț Cocoș, din funcția de manager al spitalului. Solicitarea social-democraților vine după vizita ministrului Alexandru Rafila la spitalul din Lugoj, unde ar fi fost „șocat”, după cum spun reprezentanții PSD. Paradoxal, „șocul” nu a fost arătat de ministru la declarațiile de presă de după vizita în spital.

Bogdan Blidariu a răspuns pentru Lugojeanul.ro la solicitarea de demitere a celor doi.

Publicitate

„Nici nu mă gândesc, având în vedere că astăzi Spitalul Municipal nu are absolut nicio datorie, iar starea actuală a spitalului nu este mai proastă decât în ultimii ani. Din contră, s-au făcut achiziții de echipamente, s-au făcut reabilitări în spațiile care nu vor fi afectate de construcția noului spital. Domnul ministru Rafila a venit să vadă la fața locului aparatele care au fost achiziționate în urma finanțărilor oferite de Ministerul Sănătății și chiar i-am mulțumit în mod special pentru aceste finanțări. Nu a fost niciun moment în care să se arate șocat de starea spitalului. A fost o discuție, la un moment dat, mai mult în glumă, cu privire la un stâlp de lemn din curtea spitalului care susținea mai multe fire. Atunci într-adevăr, domnul ministru, în glumă, s-a exprimat că un asemenea sistem l-a văzut doar în Vietnam”, a declarat Blidariu.

Primarul interimar a mai spus că nu se pune problema demiterii celor doi și că managerul de proiect nu are nicio legătură cu eșecul licitației pentru stabilirea unui constructor la noul spital.

„Noi suntem într-o procedură de licitație, există o comisie de evaluare, iar managerul nu are nicio legătură cu procedura de achiziție a constructorului și a proiectantului la noul spital. Acolo avem oameni profesioniști cooptați, care din punctul nostru de vedere și-au exercitat atribuțiile în mod impecabil”, a mai adăugat Blidariu.

Primarul interimar al Lugojului a mai declarat că îi invită pe social-democrații lugojeni să vadă în biroul managerului de proiect câtă muncă a stat în spatele obținerii finanțării pentru construcția noului spital.

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate