Iulius Mall

Primăria Lugoj trebuie să își reducă personalul cu maxim 30% până la vară. Reacția conducerii instituției

Nu au sosit încă ordinele de la prefectură, însă documentele sunt pe drum. Situația este în acest moment calmă, la Primăria Lugoj, una dintre cele peste 3.000 de administrații locale care vor fi nevoite să desființeze până la o treime din posturile active, conform noilor legi intrate deja în vigoare la final de februarie.

La Timișoara, capitala județului, primarul Dominic Fritz a anunțat că va reduce cu aproximativ 20 de procente numărul de posturi, asta pentru că administrația de pe Bega este deja cu 10% sub plafonul impus de către noile reglementări.

Publicitate

În special, tăierile vor apărea la Poliția Locală Timișoara, 80 de posturi, și respectiv din cadrul funcționarilor primăriei, în jur de 150 de posturi. La Lugoj, deocamdată, administrația locală spune că nu există o listă de disponibilizări.

„Deocamdată nu am primit oficial numărul de posturi, care trebuie să fie comunicat de către prefectură, așteptăm această comunicare, care cred că va veni luni sau marți. În funcție de ea calculăm și vedem exact situația ce trebuie aplicată la nivelul aparatului de specialitate din cadrul Primăriei Municipiului Lugoj”, a explicat pentru Lugojeanul primarul Călin Dobra.

Conform site-ului primăriei, ultima dată când organigrama aparatului de specialitate al primarului a fost actualizată este 28 iunie 2024. Numărul maxim de posturi din administrația locală se reduce cu 30%, cu termen limită la 1 iulie 2026, fără concedieri masive automate, scrie portalul Avocanet.ro

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate