
Sindicatul care îi reprezintă pe angajații din administrația lugojeană a obținut în instanță o primă victorie împotriva Primăriei Lugoj. Sentința dată de judecători suspendă toate hotărârile de desființare a unor servicii, noua organigramă, dar și actele subsecvente, adică concursurile și angajările realizate de Primăria Lugoj, în baza actelor menționate mai sus. Obligă pârâţii CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI LUGOJ şi PRIMARUL MUNICIPIULUI LUGOJ, în solidar, să plătească reclamanţilor suma de 4000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Sentința este executorie de drept. Cu recurs în 5 zile de la comunicare.
Liderul sindical Tiberiu Negrei, reprezentantul angajaților, spune că se va prezenta astăzi, 31 august, la ședința de consiliu, unde îi va atenționa pe aleșii locali că sentința instanței este executorie și că toate hotărârile trebuie suspendate, indiferent dacă se depune sau nu recurs. În soluția dată de instanță, nu se precizează ce se întâmplă cu preavizele de concediere.
„HCL-urile au fost suspendate și concursurile de recrutare. Posibil să fie considerat instanța că toate preavizele și deciziile acelea să fie fost emise pentru persoane cu contract individual de muncă. Pentru personalul contractual instanța competentă, în sensul anulării acestor dispoziții, este cea de litigii de muncă, secția civilă. Noi am înregistrat acele trei acțiuni, tocmai pentru că nu poate instanța de contencios să dispună anularea lor. Cert este că aceste hotărâri sunt suspendate și evident și dispozițiile acelea, că totuși astăzi expiră preavizele. Trebuie Consiliul local, cât și primarul să nu se facă că nu știu de hotărâre, care este executorie. Eu o să încerc să ajung și la ședința de consiliu, pentru că au trei proiecte privind prorogarea unor termene ale unor hotărâri, care tocmai au fost suspendate, și acelea ar trebui retrase de pe ordinea de zi”, spune Negrei, care consideră că oamenii nu pot să fie dați afară, dacă hotărârile privind desființarea serviciilor unde activează au fost suspendate.
În termen de 60 de zile de la pronunțarea sentinței, sindicatul are posibilitatea să depună o plângere în instanță pentru anularea hotărârilor suspendate. Tiberiu Negrei spune că acest demers va fi făcut în termenul legal.
Bogdan Blidariu, primarul interimar al Lugojului spune că a aflat de hotărârea instanței și că așteaptă motivarea sentinței.
„Nu există încă motivarea pentru sentință, așteptăm să o vedem. Dar, oamenii o să revină la lucru, organigrama a fost suspendată. Așteptăm motivarea instanței, dar nu renunțăm la ideea de a avea o nouă organigramă. Avem posibilitatea să revocăm hotărârile. Dar o să luăm o decizie după ce vedem motivarea. Ideea este că, și cred că doar pe aceea excepție, au considerat că trebuia să fie dezbatere publică. Dacă asta va scrie în motivare, probabil că nu vom aștepta soluția finală la fond, vom revoca hotărârile și vom începe procedura pentru o nouă organigramă”, a declarat Blidariu, care afirmă că până la redactarea motivării nu poate spune dacă Primăria va depune sau nu recurs.
Iată, mai jos, soluția dată de instanță:
„Admite în parte cererea formulată şi modificată de reclamanţii prin SINDICATUL LIBER AL SALARIATILOR DIN PRIMARIA MUNICIPIULUI TIMISOARA SI DIN SERVICIILE PUBLICE AFLATE IN SUBORDINEA CONSILIULUI LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMISOARA, în contradictoriu cu pârâţii CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI LUGOJ, PRIMARUL MUNICIPIULUI LUGOJ, SERVICIUL SALUBRIZARE AL MUNICIPIULUI LUGOJ, CASA DE CULTURĂ A MUNICIPIULUI LUGOJ, având ca obiect suspendare executare act administrativ. Dispune suspendarea executării, până la pronunţarea instanţei de fond, a următoarelor acte administrative: Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Lugoj nr. 263/27.06.2022 privind desfiinţarea Serviciului public de administrare a Cinematografului „Bela Lugosi” şi a bazelor de agrement; Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Lugoj HCLM Lugoj nr. 264/27.06.2022 privind desfiinţarea Serviciului public sere şi zone verzi; Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Lugoj nr. 265/27.06.2022 privind desfiinţarea Serviciului public desfacere pieţe, târguri şi oboare; Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Lugoj nr. 266/27.06.2022 privind desfiinţarea Serviciului Salubrizare al municipiului Lugoj; Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Lugoj nr. 267/27.06.2022 privind desfiinţarea Casei de Cultură a municipiului Lugoj; Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Lugoj nr. 268/27.06.2022 privind desfiinţarea Galeriei de Artă; Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Lugoj nr. 269/27.06.2022 privind desfiinţarea Şcolii de Arte „Remus Taşcău”; Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Lugoj nr. 270/27.06.2022 privind aprobarea organigramei şi a statului de funcţii ale Clubului Sportiv Municipal Lugoj; Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Lugoj nr. 271/27.06.2022 privind modificarea organigramei şi a statului de funcţii ale aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Lugoj, precum şi a actelor administrative subsecvente Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Lugoj nr. 271 din 27.06.2022, reprezentate de: concursul de recrutare pentru ocuparea funcţiei publice de execuţie vacante din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Lugoj, Direcţia venituri, Biroul autorizare activităţi comerciale, Compartimentul autorizare servicii transport local, cu proba scrisă în data de 09 august 2022, publicat în anunţul de concurs postat pe pagina de internet al Primăriei Municipiului Lugoj la data de 08.07.2022; concursul de recrutare pentru ocuparea funcţiei publice de execuţie vacante din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Lugoj, Direcţia buget-cheltuieli, Serviciul financiar-contabil, Compartimentul evidenţa patrimoniului, cu proba scrisă în data de 22 august 2022, publicat în anunţul de concurs postat pe pagina de internet al Primăriei Municipiului Lugoj la data de 19.07.2022; concursul de recrutare pentru ocuparea funcţiei publice de execuţie vacante din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Lugoj, Direcţia management economic, Serviciul financiar-contabil, Compartimentul salarizare, cu proba scrisă în data de 26 august 2022, publicat în anunţul de concurs postat pe pagina de internet al Primăriei Municipiului Lugoj la data de 22.07.2022; concursul de recrutare pentru ocuparea funcţiei publice de execuţie vacante de Inspector, clasa I, grad profesional debutant, din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Lugoj, Direcţia buget-cheltuieli, Serviciul financiar-contabil, Compartimentul evidenţa patrimoniului, cu proba scrisă în data de 22 august 2022, publicat în Anunţul de concurs – Compartimentul evidenţa patrimoniului, postat pe pagina de internet al Primăriei Municipiului Lugoj la data de 26,07.2022; concursul de recrutare pentru ocuparea funcţiei publice de execuţie vacante de Inspector, clasa I, grad profesional debutant, din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Lugoj, Direcţia management economic, Biroul buget, execuţie bugetară, cu proba scrisă în data de 31 august 2022, publicat în Anunţul de concurs – Biroul buget, execuţie bugetară, postat pe pagina de internet al Primăriei Municipiului Lugoj la data de 26.07.2022; concursul de recrutare pentru ocuparea a 2 (două) funcţii publice de execuţie vacante de Inspector, clasa I, grad profesional debutant şi Inspector, clasa I, grad profesional asistent, din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Lugoj, Direcţia taxe şi impozite, Compartiment registratură, casierie şi baze de date, cu proba scrisă în data de 12 septembrie 2022, publicat în Anunţul de concurs – Compartiment registratură, casierie şi baze de date, postat pe pagina de internet al Primăriei Municipiului Lugoj la data de 03.08.2022; concursul de recrutare pentru ocuparea a 2 (două) funcţii publice de execuţie vacante de Inspector, clasa I, grad profesional asistent şi Inspector, clasa I, grad profesional superior, din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Lugoj, Direcţia taxe şi impozite. Biroul executare silită, cu proba scrisă în data de 14 septembrie 2022, publicat în Anunţul de concurs – Birou executare silită, postat pe pagina de internet al Primăriei Municipiului Lugoj la data de 03.08.2022; concursul de recrutare pentru ocuparea funcţiei publice de execuţie vacante de Inspector, clasa I, grad profesional principal, din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Lugoj, Direcţia comunicare, cultură şi evenimente. Biroul comunicare şi marketing public. Compartimentul relaţii cu instituţii de învăţământ, culte, cultură, sănătate şi sport, cu proba scrisă în data de 16 septembrie 2022, publicat în Anunţul de concurs – Compartimentul relaţii cu instituţii de învăţământ, culte, cultură, sănătate şi sport, postat pe pagina de internet al Primăriei Municipiului Lugoj la data de 04.08.2022″
Respinge în rest cererea. Obligă pârâţii CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI LUGOJ şi PRIMARUL MUNICIPIULUI LUGOJ, în solidar, să plătească reclamanţilor suma de 4000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Executorie de drept. Cu recurs în 5 zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune la Tribunalul Timiş. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 30.08.2022
Document: Hotarâre 736/2022 30.08.2022
