Printr-un comunicat publicat pe site-ul Primăriei, reprezentanții administrației locale avertizează că în scopul instituirii unor măsuri de prevenire, combatere timpurie şi distrugere a buruienii ambrozia , în cadrul obligațiilor legale ce îi revin, Primăria Lugoj va derula în perioada următoare, o campanie de creștere a gradului de conștientizare a pericolului răspândirii ambroziei și a efectelor negative asupra sănătății oamenilor.
Paradoxal, rețelele sociale sunt pline de fotografii postate de lugojeni, cu bălăriile din zonele verzi ce ar trebui administrate de Primăria Lugoj. În unele cazuri, acestea au depășit și 2 metri înălțime.
Cine trebuie să distrugă buruiana ambrozia?
Conform comunicatului emis de Primăria Lugoj, în conformitate cu prevederile art. 1 alineatelor (1) – (3) din Legea nr. 62/2018 privind combaterea buruienii ambrozia, distrugerea acestei buruieni se face de către toți proprietarii sau deținătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigații și ai bazinelor piscicole, precum și beneficiarii lucrărilor de construcții, unde au fost identificate focare de infestare. Aceștia au obligația ca după distrugerea buruienii să informeze în scris autoritățile administrației publice locale pe raza căruia se află terenul infestat, în vederea verificării aplicării lucrărilor de combatere.
Potrivit prevederilor art. 3 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 707/2018 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 62/2018 privind combaterea buruienii ambrozia, responsabilitatea identificării terenurilor infestate cu buruiana ambrozia revine autorităților administrației publice locale (primăriilor comunale, orășenești și municipale), care trebuie să verifice anual terenurile de pe raza administrativ-teritorială a acestora, să identifice proprietarii sau deținătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigații și ai bazinelor piscicole, precum și beneficiarii lucrărilor de construcții unde au fost identificate focare de infestare și să îi someze în timp util, astfel încât lucrările de combatere să fie efectuate până la data de 30 iunie a fiecărui an.
Care sunt sancțiunile pentru proprietarii/deținătorii/administratorii/beneficiarii de terenuri care nu aplică măsurile necesare de combatere?
Persoanele fizice și juridice au obligația de a efectua lucrări de combatere a ambroziei, în caz contrar se vor emite avertismente, iar ulterior se vor aplica sancțiuni cu amendă de la 750 lei la 5.000 lei, iar persoanele juridice cu amenzi de la 5.000 lei la 20.000 lei.
„Facem un apel către întreaga comunitate, pentru implicarea tuturor proprietarilor sau deținătorilor de terenuri în scopul eradicării ambroziei, pentru un aspect cât mai plăcut orașului nostru și, mai ales, pentru a elimina punerea în pericol a sănătății oamenilor”, transmit reprezentanții administrației locale.