Iulius Mall

Prima școală din Lugoj renovată integral în ultimii 30 de ani. Va fi gata în toamnă și va găzdui o grădiniță

Fosta Școală Generală nr. 1, din Lugoj, a intrat într-un amplu proces de renovare încă din toamna trecută, anunță Claudiu Buciu, fostul primar al Lugojului, în prezent consilier al primarului interimar Bogdan Blidariu. Potrivit declarațiilor acestuia, lucrările efective au început în luna decembrie, iar termenul estimat pentru finalizare este de 9 luni.

„Firma care lucrează acolo a fost foarte serioasă până acum, iar lucrările sunt avansate”, a declarat Buciu.

Publicitate

Proiectul de renovare a primit o parte din finanțare prin GAL, iar restul provine din bugetul local, însumând aproximativ 4 milioane de lei.

„Clădirea va fi destinată funcționării unei grădinițe, având în vedere că, atunci când am venit în funcție ca primar, școala mai avea doar trei clase, cu câte 10-15 copii fiecare. Aceștia au fost mutați la Școala nr. 6. Avem grădinița de pe Grozăvescu într-o clădire care nu ne aparține și pentru care plătim chirie. Vom muta această grădiniță acolo. Va trebui să mutăm copiii și din alte grădinițe care vor intra în proces de renovare  totală”, a mai spus fostul primar.

Când lucrările la fosta Școală 1 vor fi finalizate, clădirea va respecta cele mai înalte standarde conform normelor stabilite de Uniunea Europeană, fiind dotată cu un acoperiș nou, izolare termică, sistem de aerisire, mobilier modern, cabinet medical și un loc de joacă în exterior.

„Renovăm, reabilităm, modernizăm, construim de la zero clădiri în care copiii Lugojului sunt îngrijiți, educați și învățați”, spune Buciu. El a adăugat că 75% din clădirile destinate învățământului au asigurată finanțarea pentru renovare, reabilitare și modernizare, iar alte proiecte sunt deja în curs sau în faza de licitație.

În zilele următoare vor începe lucrările pentru construirea unei creșe noi pe Strada Gheorghe Doja, destinată a primi 110 copii, precum și a unei grădinițe noi în Cartierul Eftimie Murgu – Balta Lată, cu program prelungit pentru 120 de copii.

„Am promis. Facem ce am promis. Dar nu în grabă, ci așa cum trebuie”, susține Buciu.

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate