Connect with us

Educație

Premiul „Directorul Anului” ajunge la un liceu din Lugoj. Titlul acordat la categoria „Viziune Europeană”

Publicat

în

În cadrul unei gale speciale desfășurate la Timișoara, Inspectoratul Școlar Timiș a adus în prim-plan excelența și dedicarea învățământului din județ, premiind directorii școlari remarcabili la nivelul instituțiilor de învățământ.

RETIM

Printre cei premiați la Secțiunea „Viziune Europeană” s-a numărat și Nicolae Cosmin Gheorghe, directorul Liceului Tehnologic „Valeriu Braniște” din Lugoj, pentru contribuția sa semnificativă la dezvoltarea unității de învățământ și pentru promovarea unei viziuni europene în cadrul educației. La aceeași categorie, Adina Mioc, directorul Colegiului Tehnic „Emanuil Ungureanu” din Timișoara, a primit, de asemenea, un premiu pentru realizările sale notabile în domeniul educației.

Gala a inclus și alte categorii de premii, precum „Antreprenoriat” și „Performanță/Implicare/Motivare”, pentru care au fost recunoscute eforturile notabile ale altor directori de școli din județul Timiș.

La Secțiunea „Antreprenoriat”, au fost premiați Mihaela Șora, directorul Școlii Gimnaziale nr. 30 din Timișoara, și Adrian Nicola, directorul Școlii Gimnaziale Dumbrăvița, pentru abordările lor inovatoare în domeniul educației.

Lugoj: Concert de colinde cu Paula Hriscu

În ceea ce privește Secțiunea „Performanță/Implicare/Motivare”, Cerasela Bociu, directorul Liceului Tehnologic „Grigore Moisil” din Timișoara, și Violeta Bontilă, directorul Colegiului Național „Constantin Diaconovici Loga” din Timișoara, au fost apreciate pentru impactul lor deosebit în comunitate și pentru motivația pe care au insuflat-o elevilor și cadrelor didactice.

De asemenea, în cadrul galei, au fost remunerați și elevii care au obținut premiul I la olimpiadele naționale și internaționale, cadrele didactice care au ieșit la pensie în ultimul an școlar, precum și cei care au obținut nota maximă, 10, la examenele naționale de ocupare a posturilor și la definitivat.

Click pentru comentarii

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Educație

Taberele școlare au fost preluate de Consiliul Județean Timiș. Vor fi reabilitate cu fonduri europene

Publicat

în

Consilierii județeni din Timiș au decis astăzi, 8 octombrie, să preia cele cinci tabere școlare aflate în domeniul statului, o măsură care deschide noi perspective pentru reabilitarea și modernizarea acestora.

RETIM

Este vorba despre taberele de la Poieni Sat, Poieni Strambu, Hearneacova, Cheveresu Mare și Bogda, toate închise din cauza degradării avansate.

Județul Timiș are acum oportunitatea de a solicita finanțare pentru proiecte de modernizare, extindere și reamenajare a spațiilor destinate copiilor și tinerilor, conform apelului de proiecte din cadrul Programului Regional Vest.

Alocarea maximă pentru fiecare județ în cadrul acestei intervenții este de 3.000.000 euro, iar pentru a putea aplica, solicitanții trebuie să dețină un drept de proprietate publică sau privată asupra imobilelor propuse pentru investiție.

Lugoj: Concert de colinde cu Paula Hriscu

Pentru ca proiectele să fie viabile, este necesară depunerea acestora în faza de Proiect tehnic cu Autorizație de construire obținută. Consiliul Județean Timiș se angajează să nu schimbă destinația clădirilor și să le reabiliteze în maxim cinci ani.

 

Citiţi mai departe

Educație

FORVIA HELLA sprijină educația în Lugoj

Publicat

în

FORVIAHELLA_Echipa_Parteneri – Cristina Pop Coman, directorul Școlii Gimnaziale nr. 2, Alina Rămneanțu, HR manager, Lifecycle Solutions, FORVIA HELLA România, Claudia Bratu, asistant manager FORVIA HELLA, și Andreea Trasnea, director adjunct al Școlii, au participat la inaugurarea proiectului de sponsorizare.

  • Copiii și cadrele didactice ale Școlii Gimnaziale nr. 2 din Lugoj încep anul școlar cu mobilier și echipamente IT noi, oferite de FORVIA HELLA
  •  În Lugoj, compania este implicată în proiecte de responsabilitate socială în domeniile educației și sănătății

Copiii uneia dintre clasele I vor învăța la pupitre noi

FORVIA HELLA, furnizor automotive internațional, rămâne un partener al instituțiilor de învățământ din România, cu precădere în orașele în care compania are locații proprii. În Lugoj, unde are aproximativ 1200 de angajați în cea mai mare fabrică la nivel global a Diviziei Lifecycle Solutions, FORVIA HELLA a renovat și a dotat săli de studiu în Școala Gimnazială nr. 2. Proiectul de sponsorizare este parte din programul de responsabilitate socială al companiei.

RETIM

Astfel, copiii uneia dintre clasele a I-a și cadrele didactice au început anul școlar cu 25 de pupitre noi. Laboratorul de informatică, folosit de cei aproximativ 200 de elevi ai ciclului gimnazial, a fost, de asemenea, dotat complet. Pe lângă mobilier modern, sala de studiu are echipament IT și de învățare de ultimă generație.

Laboratorul de informatică este dotat complet

În anul școlar trecut, FORVIA HELLA a finalizat un proiect similar în aceeași instituție de învățământ, precum și în Școala Gimnazială ”Eftimie Murgu” din Lugoj, contribuind la renovarea și dotarea cu mobilier și echipamente.

”Continuăm să fim implicați în domeniul educației pentru comunitatea din Lugoj, în care ne-am integrat cu succes pe parcursul anilor. FORVIA HELLA este o companie care a privit mereu spre viitorul industriei, o abordare care se aplică și proiectelor noastre de responsabilitate socială. De la primii pași în procesul de studiu, sprijinim generația următoare să se dezvolte în condiții adecvate, să aibă interes și pasiune pentru activitățile care se desfășoară în școală”, spune Alina Rămneanțu, HR manager, Lifecycle Solutions, FORVIA HELLA România.

Lugoj: Concert de colinde cu Paula Hriscu

Cei 200 de elevi și cadre didactice vor beneficia de mobilier modern și echipamente IT de ultimă generație

Reprezentanții Școlii Gimnaziale nr. 2 apreciază impactul pe care un astfel de proiect îl are asupra generațiilor actuale de elevi, dar și asupra celor viitoare.

”Contribuția la îmbunătățirea condițiilor de studiu pentru elevii noștri are efecte pe două planuri. Pe de o parte, este beneficiul de a te bucura de un context propice pentru procesul de învățare. Pe de altă parte, un astfel de proiect cultivă în mentalitatea copiilor o cultură de parteneriat în societate, între mediul de învățământ de stat și mediul de business privat. Suntem recunoscători companiei FORVIA HELLA pentru sprijinul acordat elevilor noștri, în ultimii ani. În urma întregului proiect de sponsorizare, două clase primare beneficiază de mobilier modern, iar copiii mai mari se bucură de un laborator de informatică dotat complet. Toate acestea au dus la o îmbunătățire substanțială a actului educativ”, explică Cristina Pop Coman, director al Școlii Gimnaziale nr. 2

Producție în Lugoj

În Lugoj, FORVIA HELLA produce atât componente electronice, precum plăcuțele electronice pentru sistemele de iluminat, cât și produse finite cu tehnologie LED, stopuri sau faruri. Produsele sunt folosite atât la mașini, cât și la vehicule speciale. O parte dintre produsele de aici sunt dezvoltate în centrul tehnic al FORVIA HELLA Lifecycle Solutions din Timișoara. 

Despre FORVIA HELLA România

FORVIA HELLA este prezentă în România din 2005. Are cinci centre de proiectare și dezvoltare, un centru administrativ și trei unități de producție în Timișoara, Arad, Lugoj, Craiova, Oradea și Iași. FORVIA HELLA are în România peste 5000 de angajați și dezvoltă tehnologii inovatoare, contribuind la creșterea a trei tendințe majore din industrie: electrificarea și managementul energiei, conducerea autonomă în siguranță, precum și experiența unui habitaclu digitalizat și sustenabil.

Notă: Comunicatele de presă ale companiei pot fi văzute  pe site-ul companiei

 

Citiţi mai departe

Educație

Cartea l-a făcut om mare. Orfan crescut în casele de copii, acum are două facultăți și este directorul unei școli

Publicat

în

Imagine cu caracter ilustrativ/FOTO Pixabay

Ionel Petrea are o poveste de viață ce pare desprinsă dintr-un film artistic. Abandonat imediat după naștere la spitalul din Făget, drumul său către succes a fost plin de provocări. În ciuda tuturor obstacolelor întâmpinate, Petrea nu doar că a supraviețuit, dar a reușit să își depășească statutul de orfan pentru a deveni profesor și, recent, director al unei școli din Timiș.

RETIM

Nominalizat în 2024 pentru titlul de „Profesorul Anului”, Ionel este un exemplu rar de reușită personală și profesională, așa cum subliniază TION.ro într-un interviu cu orfanul care a reușit să își construiască o carieră remarcabilă.

Ionel a fost abandonat în spitalul din Făget în 1985 și a fost ulterior crescut în centre de plasament din Timișoara și Lugoj. „Am avut educatori devotați care ne-au învățat nu doar lecții academice, ci și despre cum să ne gestionăm viața,” își amintește Ionel.

Petrea a reușit să finalizeze două facultăți – Facultatea de Științe Economice a UVT, specializarea Contabilitate, și Asistență Socială în Arad. Acest parcurs educațional nu a fost doar o realizare academică, ci și o căutare a răspunsurilor la întrebările fundamentale despre identitatea sa. A aflat cine este mama sa și a reușit, în cele din urmă, să stabilească o legătură cu ea.

Lugoj: Concert de colinde cu Paula Hriscu

În prezent, Ionel Petrea este profesor titular la Liceul Teoretic Traian Vuia din Făget, unde predă discipline economice și contabilitate, comunicare profesională, marketing și vânzarea mărfii. Din septembrie 2023, el a preluat funcția de director al Școlii Gimnaziale Bârna, unde își dedică eforturile pentru a îmbunătăți condițiile de învățare.

„Vreau să le transmit copiilor importanța educației, să le ofer un exemplu pozitiv și să îmi folosesc experiența personală pentru a-i motiva să frecventeze școala,” spune el.

Pentru tinerii care își aleg viitoarea profesie, Ionel Petrea subliniază importanța empatiei și plăcerii în muncă, precum și necesitatea de a avea o bază solidă emoțională și financiară. „Să se gândească la empatie, să fie activ și să facă lucrurile cu plăcere. Să se gândească atât la el, cât și la viitoarea familie pe care o întemeiază pentru că nu poți să întemeiezi o familie dacă nu ai o bază atât emoțională, spirituală, creștină, cât și financiară; nu poți să susții o familie fără să ai un loc de muncă. Am devenit de curând tatăl lui Matei Elias și sper să fiu nu eroul lui, ci exemplul lui”, spune el cu modestie.

Citiţi mai departe

Educație

Zeci de școli din Timiș nu sunt dotate și pregătite corespunzător pentru începerea anului școlar

Publicat

în

În perioada 9 iulie – 30 august 2024, o comisie mixtă, compusă din reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Timiș, Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Banat” al Județului Timiș, Direcției de Sănătate Publică Timiș și Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Timiș, a desfășurat o amplă acțiune de verificare și control la nivelul unităților de învățământ din județ.

RETIM

Rețeaua școlară din județ pentru anul 2024-2025 include 617 unități de învățământ preuniversitar, ce vor găzdui peste 100.000 de elevi. Dintre acestea, 332 sunt creșe și grădinițe, 205 școli primare și gimnaziale, 62 licee și colegii, și 18 alte unități, cum ar fi cluburi sportive și școli postliceale. În acest context, 16 unități de învățământ vor funcționa în clădiri noi sau extinse, 20 în clădiri reabilitate, iar pentru 10 unități va fi necesară relocarea unor grupe din cauza lucrărilor de reabilitare neterminate.

De asemenea, din lipsa spațiului, 108 clase vor funcționa în spații modulare, iar până la sfârșitul anului 2024, alte 11 unități vor beneficia de construcții noi sau reabilitate. În cadrul PNRR, 13 proiecte pentru „școli verzi” sunt în curs de semnare a contractelor de finanțare, iar 161 de unități vor fi dotate cu mobilier și echipamente IT, în timp ce 37 de școli vor primi laboratoare inteligente.

100 de clădiri fără autorizație de securitate la incendiu

În județul Timiș, toate unitățile de învățământ dispun de toalete interioare, fără a exista unități cu toalete de tip latrină. Deși toate școlile sunt pregătite să înceapă anul școlar pe 9 septembrie, controalele au relevat că 100 de clădiri funcționează fără autorizație de securitate la incendiu, dintr-un total de 953 de clădiri destinate învățământului. Principalele probleme identificate includ lipsa autorizațiilor de securitate la incendiu, nefuncționarea instalațiilor de detectare și alarmare în caz de incendiu, precum și exploatarea instalațiilor electrice cu defecțiuni sau improvizații. Au fost emise avize pentru 55 de unități de învățământ pentru realizarea unor investiții necesare obținerii autorizației de securitate la incendiu.

Lugoj: Concert de colinde cu Paula Hriscu

În ceea ce privește securitatea unităților de învățământ, 97 de unități sunt asigurate cu o formă de pază umană, 297 de unități sunt dotate cu sisteme tehnice de alarmare împotriva efracției, iar 81 de unități beneficiază de ambele măsuri. Cu toate acestea, 142 de unități nu dispun de nicio formă de securitate. Totodată, s-a constatat că 59 de unități nu dețin analize de risc la securitate fizică, iar 57 de unități nu au implementat măsurile stabilite în aceste analize. În urma acestor constatări, au fost aplicate patru sancțiuni contravenționale sub formă de avertismente și au fost trasate măsuri clare pentru remedierea deficiențelor, cu termene de implementare.

27 de școli nu au autorizații sanitare de funcționare

Referitor la transportul școlar, au fost verificate 156 de autovehicule, iar șoferii și coordonatorii acestora au fost reinstruiți cu privire la respectarea destinației vehiculelor și conduita preventivă. De asemenea, au fost identificate 45 de deficiențe de semnalizare rutieră în apropierea școlilor, pentru care administratorii de drum au primit termene clare de remediere.

În privința autorizațiilor sanitare, 27 de unități școlare, majoritatea din mediul rural, nu au încă autorizație sanitară de funcționare, însă 20 dintre acestea au depus deja documentația necesară. În județ, există 113 cantine școlare înregistrate sanitar-veterinar, iar controalele efectuate la 20 de grădinițe în timpul verii nu au identificat nereguli în privința siguranței alimentare.

Pentru unitățile de învățământ special, aflate în finanțarea Consiliului Județean Timiș, s-au realizat lucrări de curățenie, igienizare și reparații, iar Liceul Tehnologic Special „Gheorghe Atanasiu” Timișoara va desfășura temporar cursurile în containere, din cauza unor investiții aflate în desfășurare.

Citiţi mai departe

Cele mai citite