Luni, 23 decembrie 2024, de la ora 18.30, Catedrala „Coborârea Spiritului Sfânt” va găzdui o cateheză susținută de Preasfințitul Călin Ioan Bot, Episcop de Lugoj, ca parte a unui program dedicat pregătirii sufletești pentru marea sărbătoare a Crăciunului.
”Tema centrală a catehezei din acest an este „Să învățăm rugăciunea de laudă de la îngerii vestitori ai Nașterii Domnului”, iar motto-ul sub care se va desfășura întâlnirea este inspirat din Evanghelia după Luca: „O mulțime de oaste cerească îl lăuda pe Dumnezeu” (Luca 2,13)” transmite Biroul de Presă al Episcopiei Greco-Catolice de Lugoj.
Preasfințitul Ioan va aborda semnificația rugăciunii îngerilor și modul în care această laudă divină poate fi un model pentru rugăciunile noastre din perioada Crăciunului. Această întâlnire va oferi nu doar o oportunitate de a reflecta asupra mesajului Sfintei Scripturi, ci și un moment de apropiere spirituală, invitația fiind deschisă tuturor celor care doresc să se pregătească pentru Nașterea Mântuitorului printr-o mai profundă înțelegere a rolului îngerilor în istoria mântuirii.
În plus, ”pe parcursul evenimentului, preoții vor fi disponibili pentru Taina Mărturisirii, pentru cei care doresc să se împărtășească din darul iertării, înainte de Crăciun” mai transmite Biroul de Presă al Episcopiei.
Cateheza de la Lugoj face parte dintr-o serie de întâlniri organizate de Episcopia Greco-Catolică de Lugoj și care vor avea loc și în alte orașe ale eparhiei: Timișoara, pe 19 decembrie, și Deva, pe 21 decembrie. În acest fel, întreaga comunitate este invitată să participe la aceste momente de pregătire spirituală pentru Nașterea Mântuitorului.
