Iulius Mall

Pregătire pentru urgențe extreme: Workshop gratuit de prim ajutor la Lugoj

Foto: Facebook/fitt.lugoj

Centrul de Tineret din Lugoj va organiza un workshop practic despre prim ajutor și supraviețuire în medii ostile, ce se va desfășura pe 15 martie 2025, de la ora 13:00, la sediul situat pe Strada Bucegi, nr. 21.

Evenimentul va fi susținut de doi instructori cu experiență în operațiuni militare, care vor ghida participanții în aplicarea tehnicilor utilizate de forțele speciale.

Publicitate

„Te invităm la un workshop practic de prim ajutor și supraviețuire în medii ostile, inspirat din tehnicile folosite de forțele speciale. Cu ajutorul a doi instructori cu experiență în operațiuni militare, vei învăța cum să reacționezi rapid și eficient în momente care contează cu adevărat”, au transmis reprezentanții Centrului de Tineret.

Printre temele abordate se numără „principiile de bază ale Combat Life Saver (CLS)”, gestionarea rănilor provocate de împușcături, explozibili și traumatisme grave, aplicarea garourilor și pansamentelor hemostatice, precum și tehnici de evacuare a răniților sub foc inamic.

De asemenea, participanții vor învăța cum să stabilească victimele până la sosirea echipelor medicale și cum să ia decizii sub presiune extremă.

„Atelierul este gratuit și pentru oricine dorește să învețe tehnici avansate de prim ajutor, autoapărare și supraviețuire”, au mai adăugat organizatorii.

Participanții vor avea ocazia să aplice tehnicile în scenarii realiste inspirate din operațiuni militare, pentru a simula condiții extreme și a învăța cum să reacționeze corect într-o situație de criză.

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate