
Se anunță un weekend plin pentru șoferii din Lugoj și polițiștii de pe raza județului. Aceștia au anunțat mai multe acțiuni în urma cărora vor încerca să prevină evenimentele rutiere nefericite. Anunțul vine după o săptămână plină, în care poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi în scopul îndeplinirii priorităţii naţionale în domeniul siguranţei rutiere, privind combaterea sistematică a cauzelor generatoare de accidente.
În ultima săptămână, polițiștii au întocmit 3 dosare penale pentru infracţiuni rutiere şi aplicate 411 sancţiuni contravenţionale, 127 dintre acestea fiind pentru nerespectarea limitelor legale de viteză impuse pe anumite tronsoane de drum şi 78 pentru neutilizarea centurii de siguranţă.
Au fost sancţionaţi şi 7 pietoni care nu au respectat prevederile legale privind circulaţia pe drumurile publice. Ca măsură complementară, au fost reţinute în vederea suspendării 20 permise de conducere pentru nerespectarea regulilor privind efectuarea manevrei de depăşire, nerespectarea limitelor legale de viteză, neacordarea priorităţii de trecere pietonilor şi vehiculelor.
De asemenea, au fost retrase 10 certificate de înmatriculare. În zilele de weekend poliţiştii rutieri continuă acţiunile.
