Poliția Română, ce activează de 191 de ani ca principală forță de protejare și constrângere a statului român, și-a sărbătorit astăzi ziua aniversară, prilej cu care sute de agenți au fost avansați în gradul profesional următor. Nici județul Timiș nu s-a lăsat mai prejos, avansând 137 de polițiști. Astfel, la doar câteva zile după ce au organizat Ștafeta Prieteniei, împreună cu colegii de la Hunedoara, polițiștii timișeni au primit înaintări în grade, într-un cadru festiv, în timp ce au purtat uniforme de sărbătoare. Evenimentul a avut loc la I.J.P. Timiș.
Din cadrul secției Lugoj, nu mai puțin de 12 polițiști au fost avansați la următorul grad profesional, incluzându-i pe cei din secțiile rurale aparținătoare orașului nostru. În afară de aceștia, patru agenți de poliție au fost avansați în gradul profesional următor înaintea îndeplinirii stagiului minim, pentru rezultate deosebite în atingerea obiectivelor în activitatea profesională. De asemenea, tot astăzi au fost premiați, de către Clubul Sportiv „Timpolis”, polițiștii care au câștigat competițiile organizate în cursul săptămânii trecute.
Cu ocazia Zilei Naţionale a Poliţiei Române, Discovery Channel va difuza în această seară, începând cu ora 22.00, toate cele 6 episoade ale seriei Poliţişti de Elită, primul serial filmat în România, despre activitatea a trei trupe speciale de poliţie din Bucureşti, Moscova şi Varşovia, inrofmează România Liberă.