Iulius Mall

Podul de la Tapia s-a prăbușit. Ce măsuri se iau pentru normalizarea traficului

Circulația în zona podului de la Tapia a fost grav afectată după ce structura s-a prăbușit luni, în timp ce se încerca scoaterea unui tir blocat pe drumul deviat. Lucrările de reconstrucție ale podului erau deja blocate, iar traficul fusese redirecționat pe o variantă ocolitoare.

Primarul Lugojului, Călin Dobra, a explicat situația și spune că așteaptă intervenția urgentă a Consiliului Județean Timiș, for de care aparține drumul care face legătura dintre municipiu și satele aparținătoare Lugoj și Măguri.

Publicitate

„În urma intrării ilegale a tirului pe acel tronson de drum a fost și amendat, dar în același timp a fost ajutat de o echipă de intervenție pentru a degaja drumul, ținând cont că s-a împotmolit în zona podului de la Tapia. Totuși, a apărut o situație destul de delicată și anume mare parte a podului pe vechiul tronson de drum s-a dărâmat, ceea ce pentru comunitatea din Tapia și Măguri, dar și pentru întreaga zonă este o situație destul de delicată, ținând cont de lipsa accesului, sau mai bine zis de un acces de rezervă nu foarte facil pentru comunitate, pentru a ajunge în zonă. Cred că Consiliul Județean va interveni, că este obligația Consiliului Județean, ca și administrator de drum, fiind un drum județean, va interveni Consiliul Județean într-un rând cât mai rapid să rezolvăm această situație.”

Edilul a precizat că lucrările de reabilitare fuseseră deja demarate, dar ulterior suspendate.

„Din ceea ce știu, s-a demarat licitația, s-a semnat contractul cu constructorul, s-a predat amplasamentul, știm foarte bine că au fost și anumite intervenții, dar lucrarea a fost suspendată din anumite considerente legate de patrimoniul istoric și sunt convins că aceste probleme se vor rezolva cât mai curând și fac un apel către cei de la Consiliul Județean,  astfel încât să îndepărtăm disconfortul creat cetățenilor din zonă”, arată Dobra.

Comunitatea din Tapia și Măguri rămâne, deocamdată, cu acces limitat.

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate