
Podul de Fier din Lugoj a fost închis, joi, 4 august, din cauza unei avarii la rețeaua de apă. Bogdan Blidariu, primarul interimar al Lugojului spune că s-a spart o magistrală de apă.
„A fost o avarie la rețeaua de apă. Subsolurilor imobilelor din zonă au fost inundate. Avaria a fost remediată, dar acum se face racordarea imobilelor la noua rețea pentru că vechea era extrem de corodată. Va mai dura puțin, dar sperăm să se rezolve în cursul zile de astăzi”, a declarat Bogdan Blidariu, primarul interimar al Lugojului.