Un miros înțepător simțit de către un locuitor al unui bloc din Lugoj a alertat autoritățile vineri dimineața. Potrivit Adevărul, un cetăţean a sunat la 112 şi a anunţat că în blocul de pe strada Caransebeşului, nr. 10, sc. A, se simte un miros înţepător.
Lugojeanul a mai sesizat că e posibil ca mirosul să fie de gaz şi să vină din subsolul blocului. La faţa locului au fost trimişi mai mulţi poliţişti şi jandarmi, dar şi o echipă de specialişti CBRN din cadrul ISU Timiş.
Măsurătorile au arătat că în bloc concentraţia de butan era de cinci ori mai mare decât limita admisă. Autorităţile au evacuat 30 de adulţi şi 13 copii, urmând să se facă în continuare cercetări pentru a se stabili cauzele scurgerilor de gaze.
foto: arhivă