Fidelity by Iulius Mall

Pastorul lugojean s-a vindecat de COVID-19. Se întoarce acasă și intră în izolare

Ionel Tuțac, pastorul Bisericii Baptiste „Harul” din Lugoj, care a fost infectat cu coronavirus la sfârșitul lunii trecute, a anunțat că testele au ieșit negative și se poate întoarce acasă.

„Mulțumesc lui Dumnezeu că rezultatul testului a ieşit negativ. După 11 zile de spitalizare mă întorc acasă, unde voi fi în izolare, sub supraveghere, pentru 14 zile. Apreciez efortul medicilor şi asistentelor de la Spitalul Victor Babeş din Timişoara, mulțumesc familiei pentru suport, colegilor şi membrilor Bisericii din Lugoj pentru rugăciune şi încurajare, prietenilor care m-au sunat şi m-au încurajat.
Am simțit că am atâția prieteni sinceri, care au simpatizat cu mine în aceste zile de încercare. Vă sunt tuturor recunoscător şi mă rog ca Dumnezeu să vă protejeze de tot ce este rău. Mulțumiri speciale colegului meu de salon, Emanuel Streianu, diaconul Bisericii Baptiste din Făget. A fost o mare binecuvântare să petrecem timpul împreună. Mă rog ca Dumnezeu să se atingă de el!”, a postat Tuțac pe pagina lui de Facebook.

Publicitate

După ce s-a infectat Ionel Tutac a făcut un apel la cei care neagă existența virusului să respecte reglementările de distanțare și să se protejeze.

„Virusul există, nu putem să ne îndoim de existența lui pentru că  sunt atâtea cazuri de oameni care au murit, unii într-adevăr au avut comorbidități. Virusul există, cred că este un anumit grad de periculozitate, dar în același timp cred că putem să depășim acest moment, dacă suntem mai precauți și avem grijă cu cine intrăm în contact și încercăm să ne protejăm”, a mai spus Ionel Tuțac.

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate