Ionel Tuțac, pastorul Bisericii Harul din Lugoj s-a infectat cu coronavirusul. Pastorul a declarat pentru Lugojeanul.ro că, ieri după-amiază a primit rezultatul testului și că în prezent se află internat la Spitalul „Victor Babeș”, din Timișoara. Momentan, stare sa este bună. Are doar febră și tușește.
„Eu sunt un om activ. E greu de spus de unde l-am luat. Am intrat în contact cu destul de multă lume. Am o bănuială, dar nu e certitudine, e posibil. Am fost la o înmormântare și acolo a fost mai multă lume, s-au respectat regulile de distanțare, dar ulterior am aflat că băiatul unuia dintre cei care au participat a fost infectat și internat în spital. Dar nu pot să fiu sigur”, a spus Tuțac.
Pastorul lugojean spune că primele semne ale bolii le-a avut la sfârșitul săptămânii trecute, când a început să tușească și să facă febră. „Vineri am hotărât să merg la spital și au descoperit că am o problemă la plămâni, după care au decis să-mi facă testul. Ieri după-amiază mi-a venit rezultatul pozitiv”, a declarat Tuțac.
Pastorul lugojean le cere celor care nu cred în existența acestui virus să fie totuși atenți și să se protejeze. „Virusul există, nu putem să ne îndoim de existența lui pentru că sunt atâtea cazuri de oameni care au murit, unii într-adevăr au avut comorbidități. Virusul există, cred că este un anumit grad de periculozitate, dar în același timp cred că putem să depășim acest moment, dacă suntem mai precauți și avem grijă cu cine intrăm în contact și încercăm să ne protejăm”, a mai spus Ionel Tuțac.