Actualitate
O tânără de 17 ani a ajuns la spital după ce a fost lovită de mașină pe trecerea de pietoni
La data de 08 ianuarie 2025, în jurul orei 11:25, polițiștii Biroului Rutier Lugoj au fost sesizați cu privire la un accident rutier produs pe strada 20 Decembrie 1989, în municipiul Lugoj.
Din primele cercetări efectuate de oamenii legii a reieșit că un bărbat de 77 de ani, aflat la volanul unui autoturism, nu a observat un pieton angajat în traversarea drumului public. Incidentul s-a petrecut la intersecția cu strada Avram Iancu, în zona unde există un loc marcat și semnalizat corespunzător pentru traversarea pietonilor.
Pietonul lovit a fost identificat ca fiind o tânără de 17 ani, care, din păcate, a suferit răni în urma impactului. Imediat după accident, aceasta a fost transportată la spital pentru a beneficia de îngrijiri medicale de specialitate.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ, ceea ce exclude consumul de alcool ca factor în producerea accidentului.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă. Ancheta continuă pentru a stabili circumstanțele exacte ale producerii accidentului și a lua măsurile legale care se impun.
Actualitate
Scutiri de taxe și impozite locale: Cum pot beneficia persoanele defavorizate
În momentul de față, scutirile de taxe și impozite locale sunt o măsură fiscală introdusă pentru a sprijini diverse categorii de persoane care se află în situații dificile. Aceste facilități fiscale au fost reglementate prin Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal și sunt menite să sprijine persoanele cu venituri reduse sau cele care se confruntă cu anumite dizabilități sau nevoi speciale.
Ce taxe și impozite pot fi sunt scutite?
Conform legislației în vigoare, mai multe categorii de impozite și taxe locale sunt reglementate și pot beneficia de scutire în anumite condiții. Printre acestea se numără:
- Impozitul pe clădiri și terenuri
- Impozitul pe mijloacele de transport
- Taxele pentru eliberarea certificatelor, avizelor și autorizațiilor
- Taxele pentru reclama și publicitate
- Impozitul pe spectacole
- Alte taxe speciale
Aceste taxe se aplică pentru orice proprietate situată pe teritoriul României, cum ar fi clădirile, terenurile sau mijloacele de transport. Totuși, există excepții importante care oferă scutiri sau reduceri semnificative pentru anumite persoane.
Care sunt categoriile de persoane care beneficiază de scutiri?
- Persoanele cu handicap grav sau accentuat
Persoanele care au handicap grav sau accentuat, precum și cele încadrați în gradul I de invaliditate, pot beneficia de scutire de taxe pentru impozitul pe clădiri și terenuri, dacă imobilele respective sunt folosite ca domiciliu. De asemenea, și mijloacele de transport ale acestora pot fi scutite de impozit, dar doar pentru un singur vehicul. - Veteranii de război și văduvele veteranilor
Conform Legii nr. 44/1994, veteranii de război și văduvele acestora sunt scutiți de la plata impozitelor pe clădiri și terenuri, indiferent de numărul de proprietăți deținute. Această scutire se aplică și pentru un singur mijloc de transport. - Militarii participanți la acțiuni militare speciale
Militarii care au participat la acțiuni militare speciale în străinătate pot beneficia de scutiri de taxe, similar cu veteranii de război. - Persoanele persecutate din motive politice și etnice
De asemenea, persoanele care au fost persecutate din motive politice sau etnice, inclusiv deportații, beneficiază de scutire integrală de taxe pentru clădirile folosite ca domiciliu și terenul aferent acestora. - Persoanele cu venituri mici
Persoanele ale căror venituri lunare sunt mai mici decât salariul minim brut pe țară, ori care primesc doar ajutor social sau indemnizație de șomaj, pot beneficia de scutire de taxe.
Când se aplică scutirile de taxe?
Scutirile de taxe și impozite se aplică, de regulă, începând cu 1 ianuarie al anului următor depunerii documentelor justificative. Excepție fac persoanele cu handicap grav sau accentuat, precum și cele încadrate în gradul I de invaliditate, pentru care scutirea se aplică începând cu data de 1 a lunii următoare depunerii documentației corespunzătoare.
Alte condiții și reglementări
Este important de menționat că scutirile de taxe și impozite locale se aplică doar în cazul în care imobilele sau mijloacele de transport sunt folosite în scopuri personale (de exemplu, pentru locuință) și nu pentru activități economice. De asemenea, pentru a beneficia de aceste scutiri, persoanele vizate trebuie să depună la autoritățile fiscale documentele justificative care atestă situația lor specială, cum ar fi certificatele de handicap sau veniturile reduse.
Ce venituri nu sunt impozabile?
În afară de scutirile de taxe, există și anumite venituri care nu sunt supuse impozitării. Printre acestea se numără ajutoarele și indemnizațiile acordate din fonduri publice, bursele pentru educație, dar și recompensele acordate din fonduri publice sau veniturile din donații și moșteniri.
Actualitate
Bărbat de lângă Lugoj, prins de polițiști după ce a doborât 200 de arbori pe care urma să îi vândă la negru
Polițiștii desfășoară cercetări față de un bărbat în vârstă de 35 de ani, bănuit de tăierea ilegală și furtul mai multor arbori.
La data de 10 ianuarie a.c., polițiștii Secției 6 Rurală Gavojdia, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, s-au deplasat pe un teren intravilan împădurit, situat pe raza localității Sălbăgel, unde au identificat un număr de 200 de arbori, esență salcâm, tăiați ilegal, cu un volum total de aproximativ 7 metri cubi, pregătiți pentru transport.
La scurt timp, polițiștii au identificat un bărbat în vârstă de 35 de ani, bănuit de comiterea faptei.
În cauză, a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de tăiere fără drept de arbori și furt de arbori, iar polițiștii continuă cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale a acestuia.
Actualitate
FOTO – Zi de 13 cu ghinion. Accident pe autostrada dintre Lugoj și Timișoara din cauza unui șofer grăbit
Șoferul grăbit al unui autoturism Audi a comis-o, luni dimineața, pe autostrada ce leagă Lugojul de Timișoara. Acesta a pierdut controlul volanului și a derapat, intrând cu mașina sub o platformă pe care se afla un alt autovehicul. Toate cele trei mașini au ajuns în parapet.
Accidentul, care a avut loc în jurul orei 10 dimineața, s-a petrecut în dreptul localității Chizătău. Nimeni nu a fost rănit, din fericire, în urma impactului, însă în zona accidentului șoferii circulă doar pe banda a doua, la momentul redactării acestei știri.
Sensul de mers afectat este cel spre Lugoj. Traficul va reveni la normal prânzului, transmit reprezentantii DRDP Timisoara.
sursa foto: DRDP Timișoara
Actualitate
Seară de rugăciune ecumenică la Lugoj, în cadrul Octavei pentru Unitatea Creștinilor
Sâmbătă, 18 ianuarie 2025, începând cu ora 17.00, Biserica Romano-Catolică din Lugoj va găzdui o seară de rugăciune specială, dedicată Unității Creștinilor, în cadrul tradiționalei Octave de Rugăciune. Acest eveniment anual reunește mai multe confesiuni religioase din oraș.
La eveniment vor participa Excelența Sa Iosif Csaba Pál, episcopul diecezan de Timișoara, și PS Călin Ioan Bot, episcopul Eparhiei Greco-Catolice de Lugoj, precum și reprezentanți ai altor biserici din oraș, consolidând astfel angajamentul local pentru unitatea creștină.
Tema centrală a acestei ediții a Octavei de Rugăciune este „Crezi tu aceasta?” (Ioan 11, 26), o întrebare profundă adresată de Isus Martei în contextul învierii lui Lazăr. Această temă invită fiecare creștin să își reafirme credința și încrederea în puterea divină, într-o perioadă semnificativă pentru Biserică: aniversarea a 1700 de ani de la Sinodul de la Niceea, primul conciliu ecumenic care a pus bazele unității doctrinare a creștinismului.
Evenimentul de la Lugoj se aliniază și cu o sărbătoare ecumenică globală, deoarece, în 2025, creștinii din întreaga lume vor celebra Paștele în aceeași zi, pe 20 aprilie, un simbol puternic al comuniunii în credință. Octava de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor este un prilej pentru toți credincioșii să se roage împreună și să reflecteze asupra fundamentelor Scripturii care au unit Biserica de-a lungul secolelor.
Evenimentul din 18 ianuarie de la Lugoj face parte dintr-o serie de acte ecumenice ce vor avea loc în Dieceza de Timișoara, dar se remarcă prin tradiția sa îndelungată și semnificația sa spirituală. De la prima ediție din 1997, Octava de Rugăciune Ecumenică de la Lugoj a fost găzduită alternativ de bisericile din oraș, incluzând Biserica Română Unită, Biserica Ortodoxă Română, Biserica Romano-Catolică, Biserica Ucraineană Ortodoxă, Biserica Baptistă „Harul”, Biserica Penticostală „Filadelfia” și Biserica Reformată.
Sursa foto: www.facebook.com/episcopiaTM/
-
Administrațieo săptămână în urmă
La ce soluție a ajuns municipalitatea pentru stația Mol din Lugoj
-
Administrație6 zile în urmă
Claudiu Buciu, apel la actuala conducere a administrației: „Înseamnă pierderea oricărei șanse de a avea un spital nou la Lugoj”
-
Administrațieo săptămână în urmă
Cum se modifică taxele și impozitele locale pentru 2025 la Lugoj
-
Actualitate5 zile în urmă
Ultima victimă a incendiilor din 2024, un fost jurnalist. Pompierii încep 2025 cu un avertisment asupra pericolului instalațiilor electrice precare