Iulius Mall

O fetiță de 12 ani dintr-un sat de lângă Lugoj a murit din cauza unei probleme la sobă

O tânără de doar 12 ani a murit în patul ei din cauza unei probleme la soba din camera ei. Fata le-ar fi spus părinților, înainte să meargă la culcare, că simte un miros ciudat în cameră, spun surse apropiate cazului. Părinții fetei au vrut să încălzească încăperea în care fiica lor dormea, însă ar fi apelat la o improvizație pentru asta.

Publicitate

Dimineața, când au încercat să o trezească pe cea mică, aceasta nu mai respira. Îngrozită, mama tinerei, din Lugojel, a sunat la 112. Din păcate, din cauza intoxicației cu monoxid de carbon, fetița nu a mai putut fi salvată.

La data de 11 octombrie a.c, în jurul orei 07:30, polițiștii Secției 6 Rurale Gavojdia au fost sesizați prin apel SNUAU 112 de o femeie din localitatea Lugojel, județul Timiș, cu privire la faptul că fiica sa, în vârstă de 12 ani, nu se mai trezește, fiind în stare de inconștiență.

Ajunși la fața locului polițiștii au constatat că cele sesizate se confirmă, un echipaj SMURD Timiș efectuând procedurile de resuscitare, din nefericire fiind constatat decesul minorei. În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii cauzelor producerii incidentului., au declarat pentru Lugojeanul.ro reprezentanții IPJ Timiș.

Poliția a deschis deja un dosar penal în acest caz. Se va stabili cu exactitate modul în care fetița a decedat, dar și cine se face vinovat de tragedie.

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate