După Lugoj, care a impus purtarea măștilor ca măsură obligatorie în combaterea răspândirii noului coronavirus, încă o comună importantă din estul județului recurge la această hotărâre. Se întâmplă la Belinț, acolo unde începând cu 27 aprilie, purtarea măștilor devine obligatorie.
Nu doar măștile, ci și eșarfele sau șalurile sunt acceptate și vor putea fi utilizate în același scop, adică acoperirea gurii și a nasului atunci când belințenii vor fi în spații publice. În magazine sau piețe, aceștia vor trebui să poarte și mănuși de protecție.
Nerespectarea acestor hotărâri va duce la aplicarea de amenzi, cu valori cuprinse între 500 și 1500 de lei. Potrivit administrației, populația din Belinț va primi măști prin DSP. În alte comune, primarii au împărțit deja obiectele devenite indispensabile.
La Lugoj, nu se vor oferi măști cetățenilor, deși consiliul local a propus spre votare o hotărâre prin care urmau să fie cumpărate 200.000 de bucăți și mai apoi împărțite oamenilor. Oamenii se plâng că nu își permit să își cumpere măști de protecție, prețul acestora mărindu-se și de 20 de ori odată cu debutul pandemiei de coronavirus în România.