Fidelity by Iulius Mall

Număr mare de dosare penale întocmite pentru fraude electorale în Timiș

În ziua alegerilor, la nivelul județului Timiș au fost întocmite 16 dosare penale pentru cercetarea posibilelor infracțiuni în context electoral, 11 dintre acestea în mediul rural și 5 în mediul urban.

De asemenea, au fost aplicate 12 sancțiuni contravenționale.

Publicitate

În cadrul acțiunilor desfășurate în trafic, au fost verificate aproximativ 385 de persoane și 312 vehicule, fiind aplicate 38 de sancțiuni contravenționale și constatate 5 infracțiuni.

„Datorită bunei organizări și a mobilizării exemplare, structurile Ministerului Afacerilor Interne din județul Timiș și-au îndeplinit obiectivul principal de a asigura desfășurarea acestor alegeri în condiții de siguranță pentru ca cetățenii să-și poată exercita liber dreptul constituțional la vot. Mulțumim tuturor efectivelor implicate care și-au îndeplinit cu profesionalism misiunile pe parcursul perioadei electorale, și în special în ziua alegerilor.În același timp, apreciem responsabilitatea competitorilor electorali și a cetățenilor care au respectat cadrul legal privitor la alegeri. Totodată, mulțumim jurnaliștilor care au relatat cu obiectivitate modul în care angajații MAI și-au făcut datoria în perioada electorală și în ziua alegerilor”, a transmis Centrul de Comunicare Timiș.

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate