Consiliul Local al Municipiului Lugoj a respins plângerea prealabilă pe care sindicatul, care îi reprezintă pe o parte dintre angajații Primăriei Lugoj, a transmis-o împotriva hotărârii prin care au fost majorate salariile de bază pentru funcțiile publice și funcțiile contractuale din cadrul aparatului de specialitate al primarului și din instituțiile și serviciile publice din subordinea consiliului.
Motivul plângerii era, după cum am menționat (aici), faptul că, în timpul ședinței în care s-a aprobat hotărârea de majorare, primarul interimar Bogdan Blidariu ar fi intervenit și a cerut modificare proiectului, ceea ce a dus la o majorare mai mică decât cea discutată cu reprezentanții angajaților.
„Mergem în instanță, asta urmează”
În opinia sindicatului acest lucru nu era posibil decât dacă proiectul era retras și rediscutat cu toate părțile implicate. Liderul sindical, Tiberiu Negrei, spune că așteaptă să primească oficial comunicarea respingerii plângerii prealabile, după care va face pasul următor și va da Primăria și Consiliul local în judecată.
„Mergem în instanță, asta urmează! Domnul secretar a menționat că n-am indicat temei legal? Păi tocmai asta am invocat. Și la funcțiile publice neechivalate ale polițiștilor, am invocat temeiul legal că trebuia, din punctul nostru de vedere, potrivit prevederilor din codul administrativ, având în vedere că primarul a făcut niște amendamente pe fond, adică nu de astea simple, a modificat proiectul inițial, trebuia să fie retras proiectul, retrimis compartimentul de resort. Ori nu s-a întâmplat așa ceva”, spune Negrei.
Nemulțumirea angajaților reprezentați de sindicat este faptul că primarul Bogdan Blidariu a solicitat, și Consiliul Local a aprobat, modificarea coeficienților de ierarhizare în timpul ședinței. Acesta fapt ar fi dus la majorare a salariilor mai mică decât cea convenită cu sindicatul.