Nu i-au ajuns două, așa că a dat atacul la a treia bicicletă. La data de 20 mai, poliţiştii municipiului Lugoj au depistat un bărbat bănuit de furtul unei biciclete. În fapt, în cursul aceleiaşi zile, bărbatul de 34 de ani, din Lugoj, ar fi sustras bicicleta care nu era asigurată, de pe strada Mocioni, din municipiul de domiciliu. În urma investigaţiilor, poliţiştii au reuşit recuperarea bicicletei, care a fost predată păgubitului, însă surprizele nu s-au oprit aici pentru forțele de ordine, care au descoperit că bărbatul mai avea la activ încă două atacuri, cu doar o zi înainte de cel de ieri.
Bărbatul a fost condus la sediul poliţiei, unde i-a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat. Poliţiştii continuă cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a celui în cauză. Vă reamintim că, faţă de bărbatul de 34 de ani poliţiştii lugojeni efectuează cercetări şi pentru furtul altor două biciclete, care ar fi fost sustrase în cursul zilei de 19 mai de pe străzile Timişorii şi 20 Decembrie 1989.

mare saracia… asa o bicicleta nici cadou nu asi primi