Am impresia din ce in ce mai des ca oamenii se cred mai degraba profiluri de Facebook decat fiinte umane. Nu am sa inteleg niciodata cum se poate supara un om pe un alt om doar pentru ca unul dintre ei nu a dat Like la o poza pusa de celalalt pe reteaua de socializare. Suntem atat de dependenti de Facebook incat, daca postam o chestie care noua ni se pare interesanta si cineva nu da un Like la acea chestie, ii uram in gand sa-i moara maica-sa.
Chiar asa am ajuns, o stim fiecare dintre noi. Adevarul este ca in ritmul acesta, in cativa ani nu o sa mai reusim sa socializam decat cu ajutorul unui smartphone cu Facebook instalat. Daca pana mai ieri sa vorbesti in fata calculatorului cu cineva era plictisitor si ciudat, in scurt timp socializarea pe viu, care ne face intr-un important fel oameni, va fi cea ciudata si neplacuta. Ceea ce e inimaginabil de grav. 
Nu vom mai putea schimba trei vorbe la o cafea fara sa bagam nasul in tableta, nu vom mai cunoaste placerea de a vorbi deschis si fata in fata subiecte si mai delicate decat cele uzuale si, cel mai grav, nu vom mai reusi emotional sa facem fata unei conversatii importante cu cineva aflat la jumatate de metru distanta.
De ce? Pentru ca pe Facebook ne simtim cumva protejati, atat de distanta fizica fata de cel cu care vorbim, cat si de motivul ascuns ca, daca lucrurile iau o intorsatura nasoala, poti spune oricand „era pe Facebook, glumeam si eu”.
Din punctul meu de vedere, cu Facebook-ul nu mai este totul roz si sigur, pentru ca denatureaza si ne transforma intr-o specie de antisociali. Si totusi, eu si multi din prietenii mei folosim Facebook pentru chat, putin pentru alte lucruri cum ar fi sa cunoastem oameni noi, sa distrbuim detalii din vietile noastre sau sa ne dam check-in prin gari.
Acum hai, Like si Share pe Facebook, pana nu va blestem de trei ori in gand!
P.S.: O tineti minte pe Iulia, fata care a murit de Facebook?
P.P.S.: !
