Fidelity by Iulius Mall

Niciun lugojean la protestul organizat de un fost senator, susținător a lui Călin Georgescu

iovescu iovescu
iovescu

Fostul senator Ioan Iovescu, susținător a lui Călin Georgescu, a lansat un apel către locuitorii Lugojului pentru a participa la un protest pașnic în fața sediului PSD, solicitând reluarea turului doi al alegerilor prezidențiale. Însă, la ora stabilită, niciun lugojean nu a răspuns invitației sale.

Iovescu propusese o „plimbare pașnică” între sediile PSD și PNL, fără vuvuzele sau alte elemente care ar putea atrage sancțiuni, în semn de protest față de rezultatul scrutinului. Mesajul său a fost distribuit pe rețelele de socializare, însă nu a mobilizat susținători în Lugoj.

Publicitate

„Dragi lugojeni, luni 03.02.2025, ora 18:00 ne putem întâlnim în fața sediului PSD pentru revendicarea turului 2 ? Dacă DA, atunci va invit la o plimbare între sediile PSD și PNL .
Plimbarea va fi pașnica fără vuvuzele și alte elemente agitatoare care ar putea crea disconfort sau atrage sancțiuni. Sperăm cu tot sufletul ca cei din țară să ne urmeze exemplu și să demonstrăm ca valorile creștine și demnitatea poporului ROMĂN nu pot fi călcate în picioare. Propun ca în următoarele zile la ora 18:00 să ne adunăm în orașele noastre, în fața sediilor PSD/PNL, cu mic și mare, să demonstrăm pașnic pentru reluarea turului 2 și pentru dreptul la alegeri libere, alegeri democratice conform Constituției României. Preşedintele României este ales prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat. Un exemplu ce sper sa fie urmat. TURUL 2 ÎNAPOI !”, a fost îndemnul fostului senator.

Anularea alegerile prezidențiale din 2024 a fost marcată de tensiuni și controverse, iar contestările rezultatului electoral continuă în anumite cercuri politice și civice. Totuși, până în prezent, nu au existat semnale că o astfel de revendicare ar putea duce la reluarea turului doi.

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul SUBSCRIBE, confirmi că ai citit și ești de acord cu politica noastră GDPR și Termen și condiții
Publicitate